Bancnota uriașă care valorează cât o masă la restaurant

Iranul a introdus în circulație o bancnotă de 10.000.000 de riali, cea mai mare valoare emisă vreodată în țară, potrivit News.ro, care citează Financial Times. În realitate, suma valorează aproximativ 6,5 euro sau în jur de 7 dolari.

Noua bancnotă a fost pusă în circulație pentru a face față cererii uriașe de numerar, într-un moment în care oamenii se tem că sistemele electronice ar putea ceda.

Cozi la bancomate, limită de retragere și o inflație de peste 100% la alimente

În ultimele zile, iranienii au stat la cozi pentru a scoate bani din conturi după ce băncile au început să limiteze sumele care pot fi retrase, iar în unele cazuri oamenii au primit doar o singură bancnotă.

Datele oficiale arată că inflația anuală a ajuns la aproape 50%, iar în cazul alimentelor și băuturilor, creșterile au depășit 100%. Pentru a compensa, statul a introdus un sistem de vouchere alimentare pentru aproximativ 80 de milioane de oameni.

Războiul și inflația au dus economia la limită, moneda s-a prăbușit

Situația economică din Iran era deja fragilă din cauza sancțiunilor internaționale și a inflației ridicate. 27 de zile de război și atacurile asupra infrastructurii, inclusiv asupra unor bănci, au amplificat panica și nevoia de numerar.

Spațiul aerian a fost închis, iar importurile au devenit mai scumpe, ceea ce a dus la noi creșteri de prețuri.

Rialul iranian a pierdut masiv din valoare în ultimii ani. Înainte de conflict, moneda ajunsese la un minim record de aproximativ 1,66 milioane de riali pentru un dolar iar acum, după o ușoară revenire, valoarea rămâne extrem de scăzută.

Autoritățile spun că măsura este necesară pentru a asigura accesul oamenilor la numerar. În paralel, Iranul încearcă să simplifice sistemul monetar și a anunțat un plan de eliminare a patru zerouri din moneda națională.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.