Înmormântările mai liniştite, mai prietenoase cu mediul reprezintă o tendinţă de nişă, însă în creştere, iar Isabelle Plumereau consideră că transportarea sicriului pe o bicicletă cargo special concepută în acest sens poate să ofere un caracter mai practic unei înmormântări.

În timp ce bicicletele dric există deja în alte câteva ţări, printre care Elveţia şi Danemarca, vehiculul ei ar constitui o premieră în Franţa, potrivit antreprenoarei de pompe funebre în vârstă de 51 de ani.

Plumereau a anunțat că a obţinut deja autorizaţii oficiale pentru utilizarea bicicletei dric – după ce a adaptat-o la regulamentele franceze – şi nu mai are nevoie decât de undă verde din partea asiguratorului său pentru a putea începe.

„Cel mai bun mod de consolare”

„Pentru mine, combinarea bicicletei cu dricul este logică pentru că atunci când vorbim despre biciclete în Paris ne referim la mobilitate realizată cu blândeţe, iar dacă este o zi în care avem nevoie de blândeţe aceea este ziua în care însoţim pe cineva pe care-l iubim către locul său de odihnă veşnică”, spune Plumereau.

„Toată lumea merge în acelaşi ritm (în spatele unei biciclete dric) şi ne auzim, auzim sunetele naturii din jurul nostru, vântul printre copaci, păsările. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai bun mod de consolare”, mai afirmă antreprenoarea.

AMENINȚĂRI PE PIAȚA RCA. După ce ASF le-a făcut plângere penală și le analizează solvabilitatea, bulgarii de la Euroins amenință cu „Schengen”
Recomandări
AMENINȚĂRI PE PIAȚA RCA. După ce ASF le-a făcut plângere penală și le analizează solvabilitatea, bulgarii de la Euroins amenință cu „Schengen”

Trecătorii aruncau câte o privire la bicicleta dric neagră, din lemn uşor, unii dintre ei arătându-se intrigaţi, deloc convinşi. „Este destul de inovatoare”, a spus Elyes Meziou, în vârstă de 49 de ani, înainte de a adăuga că nu ar dori aşa ceva pentru propria înmormântare.

Foto: Profimedia Images

Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
GSP.RO
Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Playtech.ro
Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
Viva.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
O româncă a rămas pe străzi după cutremurul din Turcia şi doarme sub un TIR, cu cei doi copii. Nu are apă sau mâncare şi visează să ajungă la aeroport
Observatornews.ro
O româncă a rămas pe străzi după cutremurul din Turcia şi doarme sub un TIR, cu cei doi copii. Nu are apă sau mâncare şi visează să ajungă la aeroport
Imagini dramatice din Turcia. Momentul impresionant în care un copil de 8 ani este scos de sub dărâmături și își vede mama | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Imagini dramatice din Turcia. Momentul impresionant în care un copil de 8 ani este scos de sub dărâmături și își vede mama | GALERIE FOTO
Drama prin care trece o familie de români în Spania: ”Suntem români, dar nu proști”
FANATIK.RO
Drama prin care trece o familie de români în Spania: ”Suntem români, dar nu proști”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 9 februarie 2023. Berbecii ar fi bine să-și mobilizeze voința, pentru a depăși obstacolele interioare care complică relațiile cu familia
HOROSCOP
Horoscop 9 februarie 2023. Berbecii ar fi bine să-și mobilizeze voința, pentru a depăși obstacolele interioare care complică relațiile cu familia
Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă
PUBLICITATE
Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă