Italienii nu vor putea participa la petreceri în stradă de Anul Nou, a avertizat luni un ministru din Guvernul de la Roma, care a exclus posibilitatea adoptării unor excepţii de la interdicţia ce vizează deplasările pentru data de 31 decembrie, potrivit Agerpres. Avertismentul oficialului vine în contextul în care în Italia numărul infectărilor rămâne destul de ridicat.
„Dacă vom decide că oamenii nu vor putea să rămână în exterior dincolo de o anumită oră, atunci cu toţii vom trebui să ne întoarcem la casele noastre indiferent de lucrurile pe care le-am avea de făcut. (...) Cât despre petrecerile de Revelion? Vom sărbători acasă”, a declarat ministrul pentru Afaceri Regionale, Francesco Boccia, pentru televiziunea publică italiană, potrivit Agerpres.
Italia a înregistrat luni 672 de decese din cauza coronavirusului faţă de 541 duminică şi 16.377 de noi infecţii, mai puţin faţă de 20.648 cu o zi înainte, a declarat ministrul sănătăţi. Pentru a limita răspândirea virusului, autoritățile recomandă „responsabilitate” de sărbători.
Guvernul italian va anunţa noi măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus cel mai târziu până joi, data la care vor expira actualele restricţii.
Preşedintele regiunii Liguria, Giovanni Toti, a cerut „un Crăciun cu ceva mai multă libertate pentru economie şi socializare” în zonele cu rate mici de infectare.
Însă directorul Asociaţiei naţionale a medicilor din Italia Filippo Anelli, s-a declarat împotriva unei relaxări de tip „libertate pentru toţi” şi a spus că restricţiile ar trebui să fie menţinute pentru a evita apariţia unui nou val de infectări cu SARS-CoV-2.