Persoanele programate la ITP (Inspecția Tehnică Periodică) în această perioadă au o dilemă, fiindcă prelungirea ITP-ului nu a fost inclusă în mod clar printre motivele din declarația care trebuie completată de către cei care vor să părăsească domiciliul. Totodată, nici Ordonanţele Militare nu au lămurit problema.
Astăzi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a oferit un răspuns.
"Nu se prelungește valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român. Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la stațiile agreate se poate face, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesitatilor de baza ale persoanelor, situație prevăzută la punctul 2 al declarației pe proprie răspundere", a informat GCS.
România se află în stare de urgenţă din data de 16 martie, timp de 30 de zile.