A spart geamul vitrinei și a fugit cu mai multe telefoane

Jaful a avut loc după lăsarea întunericului, pe Calea Martirilor, aproape de Secția 2 Poliție.

Bărbatul, care purta o șapcă, a intrat în casa de amanet, a schimbat câteva vorbe cu angajatele și, profitând de un moment de neatenție al acestora, a acționat.

Bărbatul a spart geamul vitrinei, a furat mai multe telefoane și a fugit de la locul faptei.

Angajatele au apăsat butonul de panică și au sunat la 112, iar polițiștii sosiți la fața locului au început cercetările.

Polițiștii bănuiesc că atacatorul ar putea fi un consumator de droguri rămas fără bani, având în vedere că a acționat impulsiv, într-o zonă expusă și monitorizată video. Oamenii legii sunt încrezători că îl vor identifica în scurt timp.

Comunicatul poliției din municipiul Timișoara

„Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați de către angajatul unei societăți comerciale, situate pe Calea Martirilor din Timișoara, cu privire la faptul că o persoană necunoscută, în timp ce s-ar fi aflat în incinta societății, ar fi distrus, cu un obiect contondent, geamul unei vitrine ce asigura standul unor telefoane mobile, de unde ar fi sustras șapte telefoane.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate două femei, angajate ale societății comerciale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.

În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea identificării și depistării autorului și luarea măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Adevarul.ro
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Observatornews.ro
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI