Compania japoneză SkyDrive, una dintre companiile mondiale care dezvoltă proiecte de tip „mașină zburătoare” , a efectuat un zbor de test cu o persoană la bord, potrivit metro.co.uk.

Imaginile filmate arată o mașină cu elice care se ridică de la sol câțiva metri și stă în aer timp de patru minute.

Tomohiro Fukuzawa, președinte SkyDrive, speră că prototipul va putea fi comercializat pe scară largă în următorii trei ani, dar a precizat că siguranța pasagerilor este aspectul la care trebuie lucrat.

„Dintre cele peste 100 de proiecte de mașini zburătoare din lume, doar câteva au reușit cu o persoană la bord”, a spus CEO-ul Sky Drive. „Sper că mulți oameni vor dori să călătorească, dar și să se simtă în siguranță”, a adăugat el.

Deocamdată, durata de zbor este de cel mult 10 minute

Mașina poate zbura până la maximum 10 minute, dar se dorește extinderea duratei până la 30 de minute.

Potrivit dezvoltatorilor, mașina zburătoare va elimina blocajele din aeroporturi și cele de trafic. Cu toate acestea, comercializarea acestor mașini zburătoare implică provocări importante cărora constructorul trebuie să le facă față, de la dimensiunile bateriilor, până la controlul traficului aerian.

În privința costurilor, nu a fost avansat un preț în acest moment.

„Dacă vor costa 10 milioane de dolari, nu le va cumpăra nimeni. Dacă vor zbura doar 5 minute, nu le va cumpăra nimeni. Dacă se prăbușesc, nimeni nu le va cumpăra”, a spus un profesor de la Institutul de Robotică din Pittsburgh, Statele Unite ale Americii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.