Actorul Johnny Depp spune că i s-a făcut dreptate și că un nou capitol din viața lui începe acum, într-un comunicat de presă emis imediat după ce a aflat că a câștigat procesul de defăimare împotriva lui Amber Heard, fosta lui soție.
„În urmă cu șase ani, viața mea, viața copiilor mei, viața celor mai apropiați mie și, de asemenea, viața oamenilor care de mulți, mulți ani m-au susținut și au crezut în mine au fost schimbate pentru totdeauna. Totul s-a petrecut într-o clipă. Mi-au fost aduse acuzații false, foarte grave și penale prin intermediul mass-media, ceea ce a declanșat un fluviu nesfârșit de ură la adresa mea, deși nu mi s-a adus vreo acuzație”, a transmis Johnny Depp, conform CNN.
El a continuat explicând impactul pe care acuzațiile le-au avut asupra vieții sale și și-a arătat recunoștința pentru verdictul de ieri. „A avut un efect seismic, un impact colosal asupra vieții și carierei mele. Șase ani mai târziu, juriul mi-a dat viața înapoi. Sunt cu adevărat recunoscător”, a mai scris actorul.
Starul din „Pirații din Caraibe” spune că speră ca experiența lui să-i inspire și pe alții care trec prin situații asemănătoare.
„Încă de la început, scopul aducerii acestui caz a fost să dezvălui adevărul, indiferent de rezultat. Ce e mai bun urmează să vină și un nou capitol a început în sfârșit. Veritas numquam perit. Adevărul nu piere niciodată”, a transmis în încheiere Johnny Depp.
La aflarea verdictului, actorul a lipsit din sala de judecată. El se află în Marea Britanie, într-un turneu cu chitaristul Jeff Beck. Amber Heard a fost însă în sală, unde a apărut îmbrăcată într-o rochie neagră, machiată discret și coafată.
Depp a dat-o în judecată pe Heard după ce aceasta a insinuat, într-un articol pentru The Washington Post, că starul din „Pirații din Caraibe” ar fi bătut-o în timpul căsniciei. Cei doi s-au căsătorit în februarie 2015, iar în mai 2016, Amber Heard a cerut divorțul și un ordin de restricție împotriva actorului. Divorțul a fost pronunțat în ianuarie 2017, actrița obținând 7 milioane de dolari la partaj.
50 de milioane de dolari a fost suma pe care Johnny Depp i-a cerut-o în instanță lui Amber Heard pentru defăimare, dar va primi doar 15. El a susținut în fața avocatului său și a tuturor celor prezenți la proces că nu a lovit-o niciodată pe fosta soție. Amber Heard l-a dat, la rându-i, în judecată pentru că a făcut-o mincinoasă, cerând 100 de milioane de dolari despăgubiri. În acest caz, jurații au concluzionat că acuzațiile lui Heard se susțin doar parțial, pentru că Depp nu a defăimat-o direct, ci prin avocatul său; el va trebui să-i plătească fostei soții despăgubiri de două milioane de dolari.
Procesul a început în aprilie, au fost zeci de martori audiați și peste 100 de ore de mărturii, cumulate.
Foto: Hepta, EPA