Jurnal de fapte bune: Mica balerină care vrea să cucerească lumea mare a baletului

Alina Ioana Sorescu are 14 ani şi chiar dacă face balet de doar şase ani, a reuşit performanţe pe care nu le ating alte fete ce au început acest dans de la vârste mai fragede. “Dansa de mică, la noi în familie toată lumea are această pasiune. Eu dansam şi când eram însărcinată cu ea“, povesteşte râzând mama Alinei, Mihaela, de la geamul casei din Techirghiol. “Oricine o vede îşi dă seama că atunci când dansează, transmite emoţie, se dăruieşte întru totul momentului. Are un talent nativ pentru artă şi sporturi, iar dansul le combină armonios pe amândouă”. Alina îşi aminteşte cum încă din primii ani de viaţă îşi însoţea sora mai mare, Alexandra, la un ansamblu de dansuri turceşti din localitate, Sureya, unde a început şi ea să apară pe scenă pe când avea patru ani. A încercat şi dansuri de societate, şi dansuri populare, ba chiar şi handbal. În sufletul ei, însă, tânjea după balet, chiar dacă îşi pierduse speranţa că va ajunge să meargă vreodată pe poante, din cauza distanţei faţă de Constanţa şi a costurilor de transport pe care familia nu le putea acoperi. Doar că soarta i-a făcut o surpriză plăcută. “Aveam 9 ani când am auzit că deschide cineva o sală de balet la noi aici. Am fost prima acolo”, rememorează Alina acele momente de început ale iniţierii în fascinantul univers al baletului. După doar un an de balet, în clasa a V-a a fost admisă la Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria“ din Constanţa, la clasa de coregrafie. Pasiunea şi dăruirea cu care dansa au compensat lipsa de experienţă şi, în scurt timp, se număra deja printre cele mai bune eleve. I-a atras astfel atenţia profesoarei Carmen Chilea, directoarea adjunctă a colegiului, cu care a început să se pregătească intens. Acum se antrenează timp de 14 ore pe săptămână. În general, pleacă de acasă la 10 dimineaţa şi ajunge seara după 7, iar pauză de la antrenamente face doar în zilele de duminică. Dar chiar şi atunci mai repetă acasă, în scurtele pauze de învăţat pentru materiile de la şcoală. Când a ales acest drum, familia a fost conştientă de sacrificiile ce urmau, dar a susţinut-o fără ezitări sau regrete. Ca să o ajute să îşi îndeplinească visul - să vegheze atent asupra dezvoltării fetiţei şi să o însoţească la antrenamente - mama sa nu s-a mai angajat, tatăl rămânând singurul suport financiar al familiei. Una dintre investiţiile cel mai greu de susţinut în balet este vestimentaţia: în general, fiecare spectacol sau concurs presupune şi o nouă rochiţă. Şi nu sunt deloc ieftine. “Prima rochie a fost cea pentru celebrul rol Paquita. Fiind primul balet important în care avea rol principal, am vrut să fie ceva deosebit şi să nu ne uităm la bani, chiar dacă a costat 750 de lei. De atunci, însă, am început să mai întrebăm în stânga şi în dreapta cum am putea reduce costurile, iar soluţia găsită este să venim la Bucureşti să cumpărăm materialele, costumaţiile fiind apoi realizate de o croitoreasă care ne ajută“, mărturiseşte Mihaela Sorescu. Oricum, eforturile au dat rezultatele dorite, iar rolul Paquitei din actul 4 al piesei de balet i-a adus locul I la acel concurs. Până acum, Alina a strâns mai bine de 15 costume pe care le ştie pe fiecare în parte, la ce piesă le-a purtat şi ce premii i-au adus. Iar premiile sunt multe, atât în ţară, cât şi în străinătate. Pe termen lung, plănuieşte să urmeze Facultatea de Coregrafie, apoi îşi doreşte să plece o vreme în afara ţării, să danseze, cândva, pe scenele din Franţa şi Spania. La un moment dat, ar vrea să se întoarcă în ţară şi să îşi deschidă propria sală de balet, unde să poată îndruma copiii pasionaţi asemenea ei. Până atunci, ţelul cel mai mare, din punct de vedere şcolar, este obţinerea locului fruntaş la Olimpiada Naţională de Coregrafie. Mai e doar un pas până acolo: anul trecut, Alina s-a clasat pe locul II la nivel naţional. Dar zările lumii baletului sunt încă abia la “răsăritul” lor, doar de Alina depinzând până unde va urca pe “bolta” marii performanţe în această minunată, dar atât de dificilă artă.