Întrebarea adresată lui Zelenski care a provocat reacția Moscovei

Corespondentul FAZ pentru sud-estul Europei, Michael Martens, l-a întrebat pe Volodimir Zelenski, aflat în această lună într-o vizită la Belgrad, ce ar putea face europenii pentru a ajuta Ucraina „să ucidă mai mulți soldați ruși”. Întrebarea a fost adresată la conferința de presă din 8 august, la care au participat Zelenski și președintele Serbiei, Aleksandar Vučić.

 

Formularea a provocat reacții puternice la Moscova. Autoritățile ruse au deschis ulterior un dosar penal pentru presupusă incitare la ură sau ostilitate. Potrivit TASS, ancheta vizează articolul 282, alineatul 2, din Codul penal rus iar jurnalistul ar putea primi până la șase ani de închisoare în Rusia. Autoritățile analizează și posibilitatea instituirii unei măsuri preventive în lipsa sa și a introducerii acestuia pe lista internațională de urmăriți.

Dmitri Medvedev: jurnalistul „va trebui să răspundă”

Ministerul rus de Externe a criticat dur întrebarea adresată de jurnalist. A intervenit și Dmitri Medvedev, fost președinte și fost premier al Rusiei, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate, care a declarat pentru agenția rusă RIA Novosti că jurnalistul va trebui să răspundă pentru ceea ce a făcut.

Controversa izbucnise înainte de anunțarea dosarului penal, iar în Germania a fost lansată inclusiv o petiție prin care se cere concedierea jurnalistului de la FAZ.

FAZ regretă modul în care a fost formulată întrebarea

Frankfurter Allgemeine Zeitung a recunoscut că întrebarea adresată lui Zelenski a fost formulată ambiguu și și-a exprimat regretul pentru acest lucru.

Publicația germană a precizat că poziția sa editorială nu este aceea că trebuie uciși cât mai mulți militari ruși. Potrivit explicațiilor FAZ, întrebarea se referea la dezbaterile experților în apărare despre modalitățile prin care armata rusă ar putea fi pusă sub o presiune suficientă pentru ca Moscova să accepte negocieri de pace. În același timp, ziarul a condamnat atacurile și amenințările îndreptate împotriva corespondentului său.

FAZ a subliniat că libertatea presei presupune și dreptul jurnaliștilor de a pune întrebări, mai ales în timpul unei conferințe de presă, și a anunțat că va răspunde prin mijloace legale amenințărilor la adresa angajaților săi. Biroul de presă al publicației declarase pentru dpa că nu fusese informat despre deschiderea procedurii penale în Rusia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Ihornea23 17.08.2026, 09:48

Ceea ce deranjează și vă a deranja permanent este punctarea adevăratelor probleme. Ce ar fi zis Medvedev dacă întrebă cu ar putea ajuta est asiaticii zi iranienii Rusia că să omoare mai mulți soldați ruși?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.