02 Feb. 2018 18:29

Reacția Laurei Codruța Kovesi în scandalul clasării dosarului Microsoft

Distribuie

Reacția lui Kovesi în scandalul clasării dosarului Microsoft. Procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi, a avut vineri o prima reacție în scandalul declanșat de Dosarul Microsoft, în care procurorii au renunțat la acuzații în cazul unor foști miniștri.

„Am cerut aviz de urmărire penală pentru cei 6 miniștri în dosarul Microsoft, pentru că procurorul de caz a considerat că termenul de prescripție se calculează de la data efecturarii ultimelor plăți și el nu era împlinit, iar practică judiciară era contradictorie, a intervenit un nou Cod Penal în 2014 și discuția despre legea penală mai favorabilă, spune procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru Ziare.com.

Dacă nu ceream avizele de urmărire penală pentru cei șase miniștri, noi nu am fi putut face investigații, nu puteam administră probe. Avizul e o condiție prealabilă pentru a face cercetări și nu am fi făcut cele 4 rechizitorii în dosarul Microsoft, pentru care avem deja condamnări definitive pentru o parte dintre persoane, ne-a explicat Kovesi.

Solicitarea avizelor nu a întrerupt prescripția, ci doar un act de urmărire penală o poate face, cum ar fi comunicarea către suspect a ordonanței prin care a primit această calitate. Pentru anumite persoane dna procuror Iorga, deși obținuse avizul înainte de prescriere, a început urmărirea penală la câteva zile după împlinirea termenului, motiv pentru care a și fost sesizată Inspecția Judiciară.

În aceste rechizitorii s-au pus măsuri asiguratorii până la concurență întregului prejudiciu”.

 Ziare.com: Când a fost deschis Dosarul Microsoft?

Laura Codruța Kovesi: „DNA a fost sesizat la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al primului-ministru și viza fapte din 2011. În 2010, o companie a făcut o plângere penală legată de aceeași situație, dosar care era înregistrat la DNA. La preluarea mandatului de procuror șef, acest dosar a fost înregistrat în cadrul DNA”.

Deci, primele indicii privind această faptă au apărut în 2010?

A fost un dosar înregistat, atunci, ca urmare a unei sesizări. A fost înregistrat un dosar nou în 2013, stabilind că au legătură, dosarele s-au conexat și a fost institutit un dosar care a fost repartizat unui procuror care îl avea în lucru la momentul în care am devenit șef DNA și s-au început acte de invesitigare. În toamna anului 2014, au fost cerute avize pentru anumiți miniștri.

Când s-au prescris faptele de care au fost acuzați cei 6 miniștri?

La perioade diferite. Anumite contracte și anumite acte au fost semnate în anii 2002-2004 și anumite plăți au fost făcute în 2005-2009.

De ce, deși termenul de prescripție este de 10 ani în 2014, noi am solicitat aviz pentru miniștrii care la data respectivă păreau implicați?

Infracțiunea de abuz în serviciu s-a derulat în timp, a fost semnat un anumit contract și anumite plăți s-au făcut la intervale de timp foarte mari.

Pentru această infracțiune se calculează termenul de prescripție de la data efectuării plăților, adică 2005 și 2009. Astfel că termenul nu era împlinit la momentul solicitării avizelor. Practica judiciară la acel moment nu era foarte bine cristalizată. Există o decizie a ÎCCJ care spunea că termenul de prescripție se calculează de la data încheierii contractului, însă în alte situații practică judiciară a stabilit că data plăților sau a epuizării efectelor contractului este cea de la care se calculează termenul de prescripție.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a sesizat Inspecţia Judiciară, după clasarea din dosarul Microsoft.


CITEȘTE ȘI… Editorial de Claudiu Săftoiu. UE – bancomatul grosolan pentru politicosul Meleșcanu

EXCLUSIV/Filmul agresării patroanei de la grădiniță înainte de crimă! A lovit-o cu o bâtă pentru că 'l-a apuca nebunia', apoi i-a luat medicamente


 

Loading...
Comentarii