„Nu cred că (n.r. numărul cazurilor noi de COVID-19) are legătură cu alegerile locale. Este însă posibil ca în unele localități să aibă legătură cu petrecerile care s-au făcut după alegerile locale, ilegal și cu încălcarea normelor în vigoare”, a spus Klaus Iohannis la conferința de presă de la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a adăugat că petrecăreții „au fost găsiţi şi amendaţi, dar probabil unii, la aceste petreceri, din entuziasm, au uitat că nu suntem în normalitate, suntem în pandemie”.

„Dar nu alegerile și nu procesul electoral au dus la aceste creșteri”, a precizat Iohannis.

De altfel, la o săptămână după alegerile locale, chiar premierul Ludovic Orban a declarat că autorităţile nu au putut controla petrecerile desfăşurate după anunţarea rezultatelor şi le-a transmis participanţilor, indiferent de partidul politic din care fac parte, să se considere ”ca şi cum ar fi posibil infectaţi” cu noul coronavirus, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis susține că nu e nicio legătură între organizarea alegerilor locale şi creşterea cazurilor de COVID-19. Președintele dă vina pe petrecerile post-alegeri
Petrecere în Timișoara, pe 27 septembrie, după ce Dominic Fritz a fost ales primar. Foto: Hepta
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări

România a înregistrat astăzi cel mai mare număr de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore, 2.958.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI