Klaus Meine, solistul trupei Scorpions: „Există o legătură specială și o emoție deosebită între noi și România” 

10 concerte în România și peste 110 milioane de albume vândute

Înființată în 1965 în orașul german Hanovra, Scorpions este una dintre cele mai longevive trupe din toate timpurile, alături de The Beach Boys (1961), The Rolling Stones (1962) și The Who (1964). Scorpions a împlinit în ianuarie 61 de ani de activitate neîntreruptă. 

Au trecut mai bine de șase ani de când am vorbit prima oară cu Klaus Meine. Legendarul solist al trupei Scorpions a mai îmbătrânit, s-au înmulțit ridurile, dar nu și-a pierdut entuziasmul și pasiunea pentru muzică și pentru fani. Deși e un nume atât de faimos, Klaus Meine nu și-a pierdut vreodată umanitatea, căldura și empatia. A dovedit-o și pe parcursul interviului acordat pentru Libertatea.

Klaus Meine va împlini 78 de ani pe 25 mai. Dar dacă închizi ochii o clipă și îl asculți, auzi aceeași voce unică și fără vârstă care a cucerit atâtea generații de iubitori ai rockului în ultimele șase decenii. Și e normal. Pentru că atât pentru Klaus Meine, cât și pentru colegii săi Rudolf Schenker, Matthias Jabs, Pawel Maciwoda și Mikkey Dee se aplică versurile speciale din melodia The Best is Yet to Come: „How can we grow old/ When the soundtrack of our lives is rock&roll” (n. red. – Cum am putea să îmbătrânim/ Când coloana sonoră a vieților noastre este rock&rollul”). Versuri ce se regăsesc și pe un steag tricolor pe care cei de la Scorpions l-au primit de la fanii români la un concert. 

În acest an, după 61 de ani de carieră, Scorpions are un turneu, în Asia și Europa. 

Klaus Meine a compus o parte dintre cele mai cunoscute hituri Scorpions, în frunte cu Wind of Change, You and I, Back to You și Follow Your Heart. 

Una dintre cele mai iubite trupe rock de pe glob, Scorpions a vândut peste 110 milioane de albume până în prezent, iar formații de top, precum Smashing Pumpkins, Green Day, Korn, System Of A Down sau Queensryche, au făcut coveruri după piesele Scorpions de-a lungul anilor.

De-a lungul carierei, trupa Scorpions a avut șapte melodii și șase albume în celebrul Top 10 Billboard din Statele Unite.

În 1988, băieții de la Scorpions au fost prima trupă rock occidentală care a susținut concerte cu bilete epuizate timp de cinci zile consecutive în Leningradul de atunci, încă sovietic. Au avut realizări de pionierat și în alte zone ale lumii: prin concertele susținute acum câteva decenii în China și Asia de Sud-Est, au deschis ușile pentru multe alte trupe occidentale.

Nici o altă trupă rock de calibrul lor nu a urcat pe scenă atât de des după atâția ani ca Scorpions. Au susținut mii de concerte în toate colțurile planetei, de la Rio de Janeiro, Tokyo și Moscova până la Washington, Dubai, Paris sau Berlin.
Scorpions a susținut până acum 10 concerte în România. De altfel, România este una dintre țările în care Scorpions a cântat cel mai des și de fiecare dată în fața a mii și mii de fani. 

La finalul interviului de câteva zeci de minute de pe Zoom pe care Klaus Meine l-a acordat pentru Libertatea, ne-am dus amândoi mâna la inimă în același timp și ne-am luat „La revedere”, cu promisiunea că ne vom auzi din nou în anii următori sau că ne vom revedea la un concert. Iar emoțiile și nostalgiile din timpului interviului s-au înmulțit. Pentru că a fost un interviu ca un testament muzical și al iubirii față de fani și rock. Un interviu încărcat cu multe emoții.

„Pentru noi ca trupă a fost important să fim puternici ca echipă, în loc să avem un singur șef și să ne luptăm cu egourile mari”

Libertatea: Cât de important este pentru longevitatea uimitoare a Scorpions că sunteți o democrație și că nu aveți un șef în trupă? 
Klaus Meine (zâmbește): Cred că suntem cu toții șefi, dar ai dreptate, este foarte bine să ai o democrație într-o trupă timp de atâția ani și este, cu siguranță, unul dintre punctele forte sau unul dintre motivele longevității trupei.

Niciodată la noi, în Scorpions, nu a fost vorba despre cine este șeful. A fost întotdeauna vorba despre munca în echipă, să lucrăm în echipă și să ne respectăm reciproc, să respectăm deciziile celuilalt, să ne croim drum și să facem totul împreună. Pentru noi a fost important să fim puternici ca echipă, în loc să avem un singur șef și să ne luptăm cu egourile mari. Așa că eu cred că ne-am descurcat destul de bine în toți acești ani.

Democrația într-o trupă și chimia potrivită sunt foarte importante. Chimia înseamnă și să ai oamenii potriviți împreună, nu doar ca muzicieni, ci și ca oameni, să ai oamenii potriviți împreună în acest moment. Și asta este foarte important pentru longevitatea unei trupe, pentru că petrecem foarte mult timp împreună. E ca și cum am fi o familie rock and roll. 

-Care sunt cele mai dragi amintiri din primii ani cu Scorpions? 
– Îmi amintesc de începuturi, înainte să mă alătur trupei, când cântam într-o trupă numită Copernicus cu fratele lui Rudolf, Michael. Aveam aceeași sală de repetiții în aceeași clădire, la sfârșitul anilor ’60. Noi îi urmăream pe Scorpions, iar Scorpions ne urmăreau pe noi, știi, oricine asculta ce făcea fratele său mai mic alături, așa că am început să compunem propriile noastre melodii. Ne urmăream reciproc îndeaproape. Înainte de Revelionul din 1969-1970, Michael Schenker și cu mine ne-am alăturat Scorpions și acesta a fost începutul unei călătorii lungi, foarte lungi. 

„Pace, iubire și rock and roll”

-Cât de important a fost și este pentru dumneavoastră să schimbați sufletele oamenilor prin muzica Scorpions? 
-A fost ceva în care ne-am dezvoltat progresiv. La început, vorbim despre anii ’69, ’70 și apoi ’80, era vorba despre rock and roll, să ne simțim bine și să ducem muzica noastră peste tot în lume.

Și fiind o trupă germană, a fost o provocare destul de mare să devenim parte a familiei rock internaționale și să avem această șansă. Dar devii un muzician și mai popular an după an prin muzică și cu fiecare album pe care îl lansezi. Și astfel îți dai seama că poți folosi vocea ta, nu doar când cânți, ci și când spui ceva, poți folosi vocea ta într-un mod pozitiv, pentru că sunt atât de mulți oameni acolo, mai ales când vine vorba de social media.

Atât de mulți oameni ascultă ceea ce ai de spus. Și dacă poți să-ți ridici vocea pentru pace, dacă poți să-ți ridici vocea pentru iubire și rock and roll, atunci ăsta e un lucru bun. M-am implicat în a-mi face auzită vocea de-a lungul anilor și știu că muzica este un instrument foarte puternic pentru a ajunge la fanii noștri, pentru a ajunge la trei generații în zilele noastre, așa că folosesc muzica ca instrument pentru a aduce oamenii împreună într-un mod pașnic.

Este o voce a păcii, este pace, iubire și rock and roll. Despre asta este vorba. Și Scorpions au fost întotdeauna pentru construirea de punți prin muzică. Și este un lucru minunat când poți face ceva pentru a schimba lumea puțin în bine.

–Când ați simțit pentru prima dată că trupa și-a definit cu adevărat propriul sound? 
-Cred că undeva prin 1975. După câțiva ani de experimentări și schimbări de componență, în jurul anului 1975, când ne-am întâlnit cu producătorul nostru Dieter Dirks, cred că el a realizat talentul trupei, iar prin albumul In Trance din 1975 am simțit că ne-am definit propriul sound. A fost pentru prima dată când am început să compunem cântece mergând într-o singură direcție. Din punct de vedere artistic și muzical, eram puțin divizați înainte ca Matthias Jabs să se alăture trupei în 1978.
Așadar, în acei ani, era vorba despre găsirea propriului ADN, al ADN-ului artistic muzical, și a durat ceva timp. Dar cred că 1975 a fost momentul în care ne-am dat seama că putem deveni o trupă internațională. 

„A fost o greșeală că nu am colaborat cu Andy Warhol pentru coperta albumului Savage Amusement”

-Scorpions au avut ocazia să lucreze cu Andy Warhol. Asta s-a întâmplat în 1988, pentru albumul Savage Amusement. El cerea 75.000 de dolari pentru a realiza coperta. Dar nu permitea utilizarea operei de artă pentru comercializarea de produse. Atunci membrii trupei au refuzat. Privind în urmă, credeți că a fost o greșeală să nu colaborați cu Andy Warhol?
-Absolut, a fost o greșeală. În acele vremuri voiam să avem și produsele promoționale, și tot restul. Și acum, privind în urmă, a fost o greșeală uriașă, pentru că am avut șansa să colaborăm cu niște artiști extraordinari în anii ’80, cum ar fi Gottfried Helnwein pentru albumul Blackout, iar pentru Love at First Sting am colaborat cu legendarul Helmut Newton. 

Așadar, Andy Warhol era exact artistul pe care îl căutam în acele vremuri. Și da, a fost o mare greșeală, dar înveți din greșeli. Și nu e niciodată ușor să alegi ceea ce trebuie. Dar, cu siguranță, ar fi trebuit să colaborăm cu Andy Warhol, pentru că era un artist spectaculos.

Pe vremea aceea, cu discurile de vinil, formatul era atât de frumos, încât puteai să pui o copertă superbă și să te joci cu ea, știi, și să oferi ascultătorilor și spectatorilor o altă perspectivă asupra melodiilor, asupra muzicii. Era un lucru minunat și mi-a plăcut întotdeauna foarte mult. Dar, în final, nu am mers mai departe cu Andy Warhol. Cred că a fost o decizie democratică (Surâde).

–Turneele din America din anii ’80 au fost ca o petrecere fără sfârșit, iar Scorpions s-au simțit foarte bine. Care este cea mai specială amintire din săptămânile petrecute în America în anii ’80?
-A fost minunat să cunosc Statele Unite prin fereastra autocarului de turneu, mergând noapte după noapte pe autostrăzi, cântând la concerte, întorcându-mă în autobuz după concert, mâncând o pizza sau două, dormind în patul supraetajat, trezindu-mă dimineața și mergând prin Munții Stâncoși sau prin deșerturile nesfârșite din New Orleans. 

Era atât de frumos să vezi țara în acest fel, în drum spre următorul concert. Era o aventură uriașă, și era ca și cum visul nostru se împlinea. La radio se difuza muzică rock nonstop, 24 de ore pe zi. Și la începutul anilor ’80, vorbim despre începuturile MTV. Era fantastic să fim în turneu în America, să cântăm pe stadioane mari în fiecare seară, cu trupe fantastice, de la Def Leppard la Iron Maiden și, mai târziu, Bon Jovi. Astea erau vremurile. Și, bineînțeles, în fiecare seară era petrecere pentru oricine voia să se distreze.

Și unele dintre acele nopți de petrecere au devenit surse de inspirație pentru cântece, cum ar fi Rock You Like A Hurricane, de exemplu, sau Big City Nights. Cântecul nostru The Zoo a fost inspirat de primul nostru concert în New York. Și apoi, toate amintirile de la întoarcerea acasă după un turneu lung au intrat direct în compoziția cântecelor, unde am avut șansa să ne exprimăm, să reflectăm ceea ce am trăit și să ne pregătim pentru un nou album, pentru un nou turneu. A fost o perioadă foarte emoționantă.

Privind înapoi, am învățat multe, mai ales la începutul anilor ’80, cântând în America, la festivaluri mari, fiind co-headliner cu Van Halen, de exemplu, sau la primul Rock in Rio în ’85. Am învățat destul de multe, am fost în turneu după turneu și, între timp, înapoi în studio, compunând muzică nouă, plecând din nou în turneu. A fost un cerc nesfârșit de rock and roll și a fost atât de plin de inspirație și de distractiv în anii ’80.

–Vorbind despre Rock You Like a Hurricane, am o amintire foarte specială. Ascult mult Scorpions. Când fiica mea Irena avea patru ani, i-am pus melodia Rock You Like a Hurricane și i-a plăcut foarte mult, a dansat de mai multe ori.
-E fantastic, e minunat ce îmi spui, Denis. Și o dovadă că muzica noastră unește mai multe generații. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Cum s-a transformat o tragedie personală într-un triumf al prieteniei

-Anii ’80 au fost o perioadă extraordinară pentru hard rock. Cum credeți că stau lucrurile în prezent pentru hard rock? Dacă ați compara hard rockul de acum cu cel din anii ’80, cum vi se pare?
-Anii ’80 au fost perfecți pentru hard rock. Poate mai mult în SUA decât în Europa. Dar asta s-a schimbat. În zilele noastre, când te gândești la marile festivaluri de heavy metal, cum ar fi Wacken, aici, în Germania, unde vin 100.000 de fani an de an și biletele se vând într-o clipă. Așadar, comunitatea hard și heavy este foarte puternică și este ca o familie.

Așa că în zilele noastre cred că hard rockul și rockul clasic, în general, sunt foarte puternice și solide, nu numai în Statele Unite sau în Asia, ci și în Europa, cum ar fi în Germania sau când mergem în România. Putem simți că oamenii iubesc rockul clasic. Cu muzica asta au crescut, o preiau și o transmit generației următoare.

–V-ați pierdut vocea când înregistrați albumul Blackout. Ați trecut prin iad. Care a fost cel mai greu moment din drumul de la iad la lumină și de la pierderea vocii dumneavoastră uimitoare până la recăpătarea ei? 
-A fost greu când, la prima consultație, i-am spus medicului ce meserie am. I-am spus că sunt cântăreț într-o trupă rock. Iar el mi-a răspuns că poate ar trebui să-mi caut altă meserie. A fost un șoc și o perioadă dificilă, inclusiv mental, foarte provocatoare.
După două operații, m-am dus la Rudolf și i-am spus că ar trebui să caute un nou solist. Dar el mi-a spus: „Te așteptăm și fă ce trebuie să faci pentru a-ți recăpăta vocea”. Așa că toată această tragedie personală s-a transformat într-un triumf al prieteniei, de atunci, din 1982. Încă îmi place să cânt și sunt foarte recunoscător că am avut această a doua șansă. 

-Pentru care melodie compusă ați simțit că ați atins apogeul cu creativitatea dumneavoastră? 
-Ei bine, nu știu dacă a fost un apogeu, dar cred că începând cu Wind of Change și până în anii ’90, am fost mai activ decât înainte, compunând și muzică, nu doar versuri. Știi, în toți acei ani, Rudolf și cu mine am devenit o echipă foarte puternică de compozitori, Rudolf compunea muzica, iar eu scriam versurile, multe dintre ele împreună cu Herman Rarebell în acea perioadă.

Era o echipă foarte bună. Și odată cu Wind of Change, am început să compun și muzică, au urmat piese precum You and I, de exemplu, care a fost un mare succes. Ca și Maybe I Maybe You.

Este o provocare să cânt în această trupă și să fiu solistul ei, a fost întotdeauna un proces creativ și care m-a inspirat, inclusiv să trec prin toate acele suișuri și coborâșuri. A fost frumos să explorăm lumea, să mergem nu numai în Vest, ci și în Est la sfârșitul anilor ’80. A fost o experiență de neuitat pentru noi, ca trupă germană, să mergem în Uniunea Sovietică la sfârșitul anilor ’80 și să cântăm la Festivalul de Muzică de la Moscova, să vedem toate schimbările care pluteau în aer.

Și am crezut că fereastra pentru pace și libertate era, după toți acei ani de Război Rece, larg deschisă pentru un moment în istorie. A fost un moment foarte emoționant și istoric când a căzut Zidul Berlinului. 

„Știm că drumul ce ne așteaptă este mult mai scurt decât cel pe care l-am parcurs”

-În 2010, când ați anunțat turneul de adio, erați cumva epuizați. Acum, după 16 ani de la acel moment, încă vă urmați inimile și faceți muzică cu pasiune. Cum ați reușit să scăpați de acel burnout din 2010 și să continuați să iubiți muzica și turneele? 
-Pentru că în acel turneu, când am anunțat că acesta ar putea fi ultimul, peste tot unde ajungeam, fanii plângeau și erau foarte triști. Și i-am văzut la concerte, în primele rânduri. A fost foarte emoționant să vedem fanii în felul acela și să vedem o generație cu totul nouă care creștea ascultând muzica Scorpions. În același timp, am primit o ofertă de la MTV să facem un concert MTV Unplugged. Acesta a fost momentul decisiv în care ne-am gândit că ar fi foarte cool să facem un MTV Unplugged, deoarece nu mai făcusem niciodată un MTV Unplugged.
Și ceea ce am făcut în Atena a fost un capitol cu totul nou. După aceea, nimeni nu a mai vorbit despre un turneu de adio. A fost destul de clar că trupa mai avea încă multe de oferit.

–Ați avut atât de multe concerte cu bilete epuizate în România încă din anii ’90. Există o poveste de dragoste muzicală fără sfârșit între Scorpions și România? 
-Da, categoric. Știi, este ceva special în aer. Aș spune că este imposibil să descriu ce este și cum este și ce o face atât de magică, referindu-mă la relația între Scorpions și fanii români. Dar sunt momente în care devii atât de apropiat de public, atât de apropiat de fani, încât ieși din spectacol seara târziu știind că acesta nu a fost doar un alt spectacol, ci a fost ca o magie. Pentru că ne-am simțit atât de apropiați de fanii noștri. Și asta se întâmplă de fiecare dată când venim în România.

Și poate că și pentru că împărtășim puțin același tip de istorie, mă refer la anii comunismului din România și fosta RDG. Atât de mulți oameni au trebuit să treacă prin vremuri foarte, foarte grele. Și pentru noi, venind din Occident, să vedem și să realizăm cât de mulți oameni și-au pierdut viața doar pentru că voiau să trăiască în libertate, voiau să trăiască într-o lume liberă, a fost ceva ce ne-a emoționat foarte mult.

Și asta, cred, ne leagă într-un fel. România este una dintre țările din Est și a trecut și ea prin momente foarte dificile și grele, la fel ca aici, în Germania, la fel ca în Germania de Est. Așadar, există o legătură specială, există un fel de emoție deosebită pe care o împărtășim noi cei de la Scorpions și România.

–Care sunt gândurile dumneavoastră cu privire la următorii ani cu Scorpions? Ce e mai bun urmează să vină? 
-Sper că da. Anul acesta, începem un nou turneu. Mergem în India. Mergem și susținem câteva concerte în Orientul Mijlociu. Și mergem din nou în toată Europa în vară. Și se pare că vom avea o altă rezidență în Las Vegas în toamnă.

Asta facem de atâția ani și așteptăm cu nerăbdare acest turneu din 2026. Dar știm că drumul ce ne așteaptă este mult mai scurt decât cel pe care l-am parcurs. Așa că nu știi ce te așteaptă după următorul colț.

Totul ține în a rămâne sănătoși, a rămâne cu sufletul tânăr și a continua să ne trăim visul. Denis, îți mulțumesc mult pentru acest interviu făcut din inimă și cu toată inima. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.