Inginerii elveţieni de la start-up-ul Sun-Ways au demonstrat că inovaţia şi sustenabilitatea pot merge mână în mână, reuşind să transforme o idee îndrăzneaţă într-un succes recunoscut internaţional. În aprilie 2025, aceştia au implementat primul segment de cale ferată dotat cu panouri fotovoltaice, iar după un an de funcţionare, rezultatele sunt promiţătoare, anunță publicația Piata auto.md.
Cuprins:
Pe o secţiune de 100 de metri de cale ferată existentă, situată lângă staţia Buttes, cantonul Neuchatel, au fost instalate 48 de panouri solare, fiecare cu o putere de 380W, totalizând o capacitate instalată de 18,2 kW.
Conform calculelor iniţiale, se estima o producţie anuală de 16 MWh, echivalentul unui factor de capacitate de 10%.
Deşi această valoare este sub media generală a panourilor fotovoltaice, inginerii au considerat-o optimistă, având în vedere amplasarea neconvenţională a panourilor.
Elveţia, o ţară care pune mare preţ pe conservarea peisajului natural, a adoptat o abordare diferită faţă de utilizarea panourilor solare, preferând amplasarea acestora în zone neutilizate, precum pereţii autostrăzilor sau barajele hidrocentralelor.
Ideea de a folosi cei peste 5.200 km de cale ferată pentru instalarea panourilor fotovoltaice a apărut tocmai din dorinţa de a evita ocuparea terenurilor agricole sau a păşunilor.
De la inaugurarea segmentului experimental, peste 11.000 de trenuri au trecut peste panourile montate între şine.
În ciuda vibraţiilor şi a condiţiilor meteorologice, instalaţia s-a dovedit robustă şi eficientă. Între 20 mai 2025 şi iunie 2026, panourile au generat exact 16 MWh, conform estimărilor iniţiale.
Un aspect inovator al proiectului a fost mecanismul natural de curăţare: curenţii de aer creaţi de trecerea trenurilor au prevenit acumularea murdăriei pe suprafaţa panourilor, eliminând necesitatea unei întreţineri frecvente.
Locul montării lor nu s-a dovedit problematic, ci genial de potrivit, au declarat inginerii implicaţi în proiect.
În plus, sistemul de montaj permite demontarea rapidă a oricărei secţiuni de trei panouri în doar 10 minute, facilitând intervenţiile la infrastructura feroviară.
Succesul acestui proiect-pilot a deschis noi perspective: dacă toate cele 5.230 km de cale ferată din Elveţia (excluzând tunelele şi zonele permanent umbrite) ar fi dotate cu astfel de panouri, s-ar putea genera 1 TWh de energie electrică anual.
Această cantitate ar fi suficientă pentru a acoperi 2% din consumul naţional, echivalentul necesarului energetic a 300.000 de gospodării.
Conform Sun-Ways, proiectul a atras deja atenţia internaţională. Operatorul feroviar francez SNCF a semnat un contract de colaborare pentru a analiza implementarea unor secţiuni similare în Franţa.
De asemenea, operatorul italian RFI şi companii din Coreea de Sud şi Indonezia şi-au manifestat interesul pentru această tehnologie.
Operatorul elveţian TransN, care administrează secţiunea experimentală, a confirmat că prezenţa panourilor fotovoltaice nu a afectat în niciun fel traficul feroviar. Mai mult, temerile iniţiale legate de posibilele reflexii care ar putea deranja mecanicii de locomotivă s-au dovedit nefondate.