Noi alegeri prezidențiale trebuie organizate în Rusia anul viitor, când expiră actualul mandat al lui Putin, iar liderul de la Kremlin e așteptat să-și anunțe candidatura pentru un nou mandat, al șaselea de la venirea la putere în 2000.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului spune însă că Putin ar putea continua să conducă și după 2024 fără a mai organiza alegeri.

„Teoretic, există această posibilitate, ca Putin să nu mai organizeze alegeri. De ce? Este evident că oricum ar câștiga”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, menționând că „este o părere strict personală”.

Alegerile prezidențiale sunt programate pentru 17 martie 2024, iar Putin poate candida din nou grație unei modificări aduse constituției înainte de invadarea Ucrainei, care-i permite să rămână în funcția supremă în stat până în 2036.

Înaintea alegerilor prezidențiale, anul acesta, în septembrie, în Rusia vor fi organizate alegeri regionale și e de așteptat să fie organizate scrutine și în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina – Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson – și „anexate” toamna trecută, în urma unor referendumuri denunțate de comunitatea internațională ca fiind „de fațadă”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

Frumosul1 07.08.2023, 21:32

Sint alegeri în 2024 și dacă se schimbă președintele în SUA probabil Ucraina nu va mai primi atâta susținere Putin va fi reales în Rusia și Zelenski in Ucraina

Avatar comentarii

Vrajitoarea 07.08.2023, 22:04

Dictator !

Avatar comentarii

bituca 08.08.2023, 09:16

Stim cine va castiga. Nu ne mai tineti in suspans.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.