Kremlinul neagă acuzația că Rusia exercită presiuni asupra Occidentului pentru un acord de pace în Ucraina. Ce spune despre noile livrări de arme

 2 comentarii
Arhiva foto

Kremlinul a respins luni, 9 decembrie, afirmația Kievului, potrivit căreia un înalt responsabil rus a avansat ideea unui potenţial acord de pace pentru conflictul din Ucraina în fața oficialilor europeni, informează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Reacția președinției ruse vine după ce Oleksii Danilov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, a afirmat joi, într-o declaraţie făcută televiziunilor publice din ţara sa, că Dmitri Kozak, şef adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse, s-a întâlnit cu oficiali europeni pentru a încerca să forțeze Kievul să semneze ceea ce el a caracterizat drept un acord de pace nefavorabil Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a limitat să răspundă, întrebat despre afirmaţia lui Danilov, că este un alt „fake" („fals").

Scenariul „coreean"

Danilov susținuse că Federaţia Rusă încearcă să impună divizarea Ucrainei conform scenariului „coreean" al unei reglementări paşnice.

„Ni se propune practic varianta coreeană, o aşa-numită «paralelă 38». Ruşii vor inventa orice. Ştiu sigur că una dintre opţiunile pe care ni le vor oferi este un fel de paralelă 38", afirmase responsabilul ucrainean, citat de Kanal 24. Potrivit acestuia, Ucraina nu va fi de acord cu un asemenea scenariu de pace.

Peninsula Coreea a fost divizată de-a lungul celei de-a 38-a paralele între Nord şi Sud, după Războiul din Coreea (1950-1953), căruia i s-a pus capăt printr-un acord de încetare a focului, dar care formal nu s-a încheiat.

Peskov: Noile blindate occidentale de luptă vor „adânci suferința" ucrainenilor

Tot luni, Peskov a declarat că noile livrări de blindate de infanterie şi alte arme către Kiev, anunţate săptămâna trecută de mai multe ţări occidentale, nu vor face decât să „adâncească suferinţele" ucrainenilor şi „nu vor schimba" echilibrul de forţe, potrivit AFP și Reuters.

„Europa, NATO şi SUA au injectat deja zeci de miliarde de dolari în Ucraina şi în livrările de arme", a spus Dmitri Peskov, în cursul conferinţei zilnice de presă.

„În esenţă, aceste livrări nu pot şi nu vor schimba nimic. Aceste livrări nu pot decât să adâncească suferinţele poporului ucrainean", a adăugat purtătorul de cuvânt al președinției ruse.

Ucraina, care a repurtat mai multe succese pe câmpul de luptă de când forţele ruse au invadat ţara în februarie trecut, a cerut aliaţilor săi occidentali să-i trimită arme mai grele şi sisteme de apărare antiaeriană, în timp ce încearcă să încline în favoarea sa balanţa conflictului care durează deja de peste zece luni.

Săptămâna trecută, SUA au anunţat un nou ajutor militar major pentru Ucraina, evaluat la peste 3 miliarde dolari, împreună cu 50 de blindate de infanterie de tipul Bradley şi zeci de alte vehicule blindate.

Președintele Volodimir Zelenski a salutat decizia administrației Biden, spunând că angajamentul SUA de a furniza pentru prima dată Kievului vehicule de luptă blindate Bradley este exact ceea ce are nevoie Ucraina în acest moment.

Berlinul, la rândul său, a declarat că intenţionează să trimită armatei ucrainene 40 de blindate Marder, blindate uşoare destinate transportului de trupe, în primul trimestru al anului 2023, precum şi o baterie de apărare antiaeriană Patriot.

Franţa, de asemenea, a indicat că va trimite un număr neprecizat de tancuri uşoare de luptă AMX-10 RC.

De la începutul conflictului, autorităţile ucrainene au cerut Occidentului în special tancuri grele capabile să fie folosite în fazele de asalt, dar aliaţii lor au refuzat până acum, de teama că livrarea acestui armament către Kiev ar putea provoca o escaladare a tensiunilor cu Moscova.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 10.01.2023, 08:12

    Pai bai pescoave.....1. Mai multa tehnica militara nu va "adancii suferinta ucrainienilor" precum ai spus tu, ci ii va ajuta sa va invinga!!! Cum sa pretinzi ca nu se va intampla nimic, cand voi doar ati pierdut aproape jumatate din teritorile cucerite pana acum? Pai daca erati vreo forta, pana acum terminati. Pierderile voastre sunt mult mai mari ca ale ucrainienilor.....deci pana una alta suferinta maxima este la voi! Curand, dar foarte curand va veti prabusi literalmente, deoarece nu aveti capacitatea economica si tehnologica mai ales ca sa purtati un asemnenea razboi cu vestul!!! Stati sa primeasca ucrainienii avioane si tancui....sa vedeti distractie pe voi in rusia.

  • Avatar comentarii

    seaman651 10.01.2023, 09:45

    RuZZia lui Putler este un stat terorist care trebuie oprit cu orice pret sa mai atace alte tari, asa cum a tot facut pana acum. Pacat ca pentru niste imbecili ca Putler si politicienii lui trebuie sa sufere toata lumea, inclusiv rusii.

ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:23
Când vor putea circula șoferii 155 km fără întrerupere pe Autostrada A3 de la Poarta Sălajului la Târgu Mureş
09:15
Un mecanic a desfăcut cel mai problematic motor Toyota care a cedat aproape nou, în SUA
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală