Nicolae Timar, în vârstă de 11 ani, din Mediaş, este deja un nume cunoscut de toţi poliţiştii din Mediaş, care, deşi l-au prins de nenumărate la furat, nu îi pot face nimic momentan. Se va întâmpla acest lucru abia peste 3 ani, când copilul va avea 14 ani şi un medic psihiatru urmează să stabilească dacă a avut sau nu discernţmânt în momentul producerii faptelor.

Până atunci, la dosarul său, care cuprinde mai mult de zece furturi, loviri şi alte violenţe, se mai adaugă o încercare de intrare prin efracţie, joi, într-o casă. Puştiul de 11 ani, alături de alţi doi băieţi din Mediaş au sărit gardul locuinţei şi apoi au încercat, cu o şurubelniţă, să deschidă uşa şi să pătrundă în interior pentru a fura.

Un vecin al posibilei victime a sesizat însă ce se petrece şi a anunţat poliţia. Oameni legii ajunşi la faţa locului au înţeles imediat despre cine este vorba şi nu le-a rămas decât să constate, încă o dată, faptele.

“În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș au identificat cele trei persoane bănuite de săvârșirea acestei fapte, respectiv trei minori, cu vârstele de 11 și 12 ani, domiciliați în municipiul Mediaș și localitatea Buzd”, au confirmat reprezentanţii Poliţiei din Mediaş pentru turnulsfatului.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.