La ce oră se deschid secțiile de votare la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Comentează
O femeie voteazî într-o secție de votare din Republica Moldova, unde sunt mai multe cabine de vot și urne pentru voturi

La alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc duminică, 28 septembrie, programul de funcționare al secțiilor de votare este reglementat prin lege, astfel încât toți cetățenii cu drept de vot să își poată exercita în mod liber acest drept constituțional. Secțiile vor fi deschise de la primele ore ale dimineții și vor rămâne deschise până seara, atât pe teritoriul țării, cât și peste hotare, conform fusului orar al fiecărei țări.

Desfășurarea alegerilor parlamentare

Procesul electoral este reglementat în Republica Moldova de Codul Electoral nr. 325/2022. Alegerile parlamentare reprezintă mecanismul democratic prin care cetățenii moldoveni cu drept de vot îi aleg pe cei 101 deputați care îi vor reprezenta în Parlamentul unicameral din țara vecină. Aceștia sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber pentru un mandat de patru ani. În cazuri excepționale, cum ar fi războiul sau dezastrele majore, mandatul poate fi extins prin lege organică. Deputații își exercită mandatul exclusiv în interesul poporului, iar funcția lor este incompatibilă cu orice altă activitate remunerată, în afara celei didactice sau științifice.

Odată învestiți în funcții, parlamentarii moldoveni primesc atribuții esențiale, cum ar fi elaborarea și votarea legilor, supravegherea activității Guvernului, aprobarea bugetului național, trasarea liniilor de politică internă și externă, precum și alte funcții fundamentale. Membrii Parlamentului beneficiază de imunitate parlamentară. Campania electorală pentru alegerile de duminică a debutat pe 29 august și va lua sfârșit vineri, 26 septembrie. Alegerile din acest an reprezintă al unsprezecelea exercițiu de acest tip de la independența obținută în 1991.

La fel cum s-a îmtâmplat la alegerile desfășurate în 2021, scrutinul parlamentar din acest an are loc pe baza unui sistem proporțional, într-o singură circumscripție națională unică, pe liste de partid, relatează Alegeri.md. Pragurile electorale stabilite sunt următoarele: 5% pentru formațiunile politice, 7% pentru blocurile electorale și 2% pentru candidații independenți. Doar competitorii electorali care depășesc aceste praguri au dreptul să participe la împărțirea celor 101 de mandate de parlamentar al Republicii Moldova.

Distribuirea locurilor în legislativul de la Chișinău se face prin metoda d’Hondt, care constă în divizarea numărului de voturi obținute la un șir de numere naturale. Mandatele sunt alocate pe baza celor mai mari rezultate. Metoda celui mai mare divizor a fost descrisă pentru prima dată în urmă cu mai bine de 230 de ani, mai exact în 1792, de către părintele fondator american Thomas Jefferson (al treilea președinte al SUA). Pentru validarea scrutinului din 28 septembrie va fi nevoie de participarea a cel puțin unei treimi din alegătorii înscriși pe liste. Acest tip de alegeri nu prevede un al doilea tur de scrutin.

Stabilirea datei alegerilor

Data la care sunt organizate alegerile parlamentare este stabilită printr-o hotărâre luată de Parlament, cu minimum 70 de zile înainte de desfășurarea scrutinului. Conform legislației electorale în vigoare în Republica Moldova, când mandatul Parlamentului expiră, alegerile trebuie să fie convocate în cel mult trei luni de la încheierea acestuia. Aceeași procedură se aplică și în caz de dizolvare anticipată. În astfel de situații, doar Președintele Republicii Moldova are dreptul să emită un decret prezidențial prin care stabilește data noilor alegeri. Potrivit site-ului oficial al CEC (Comisia Electorală Centrală), această procedură este obligatorie și publică. Pentru scrutinul din 28 septembrie, Parlamentul de la Chișinău a adoptat în urmă cu mai bine de cinci luni Hotărârea nr. 77/17 aprilie prin care a stabilit ziua de 28 septembrie drept data oficială a alegerilor parlamentare. Documentul a fost ulterior publicat în Monitorul Oficial.

Numărul moldovenilor cu drept de vot

Conform datelor publicate de CEC, la data de 1 august 2025, în Registrul de Stat al Alegătorilor figurau 3.298.443 de cetățeni moldoveni cu drept de vot. Dintre aceștia, 2.759.169 au fost distribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II de pe teritoriul Republicii Moldova. Diferența este constituită din persoanele cu cetățenie moldovenească, dar care nu au domiciliu sau reședință înregistrată, notează agenția ipn. În această categorie intră cetățenii care au emigrat legal în străinătate, al cărui total se ridică la 262.388 de persoane. În același timp, în registru mai sunt trecuți și cetățenii cu drept de vot cetățenii cu drept de vot care au domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate temporar în afara controlului autorităților constituționale. Numărul acestor alegători este de 276.886.

Cine are dreptul să voteze și cine nu

La alegerile parlamentare din 28 septembrie au dreptul să voteze toți cetățenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 18 ani. Persoanele cu drept de vot care nu au domiciliu sau reședință vor putea vota la orice secție, unde vor fi trecute pe listele electorale suplimentare. Există, însă, și cetățeni moldoveni care nu vor putea vota. Este vorba despre persoanele care nu au cetățenie moldovenească, tinerii care nu au împlinit 18 ani până în ziua scrutinului și cei lipsiți de drept de vot prin hotărâre judecătorească, odată cu instituirea măsurii de ocrotire judiciară. Pentru validarea alegerilor este obligatorie prezența la urne a cel puțin o treime dintre alegătorii care figurează pe listele electorale. Instituția care confirmă legalitatea scrutinului și validează rezultatele finale este Curtea Constituțională, cu respectarea procedurilor legale.

Câte secții de votare vor fi

Pentru exercitarea votului din 28 septembrie, se vor organiza 2.274 de secții de votare, atât în Republica Moldova, cât și în străinătate. Dintre acestea, 1.973 vor funcționa pe teritoriul țării, inclusiv 12 care vor fi dedicate locuitorilor din regiunea transnistreană. Restul de 301 de secții vor fi constituite peste hotare. În circumscripția Chișinău, inclusiv în suburbiile capitalei moldovene, se vor deschide 313 secții, care pot fi vizualizate aici. După introducerea adresei de domiciliu, sistemul va indica în mod automat secția la care este arondat alegătorul și unde va vota duminică.

Pentru acest scrutin vor fi organizate, așa cum spuneam, și 301 de secții de votare în afara granițelor Republicii Moldova. Dintre acestea, patru sunt destinate exclusiv celor care au optat pentru votul prin corespondență. Cele mai multe secții vor fi constituite în Italia (75). De asemenea, în Germania vor fi 36 de secții, în Franța 26, în Marea Britanie 24, în România 23 (vezi aici lista cu secțiile din cele 14 orașe), iar în Statele Unite 22. În Ucraina, Israel și Federația Rusă vor fi deschise câte două secții. Lista completă a centrelor de votare din diaspora este disponibilă aici. Pentru prima dată în istoria alegerilor parlamentare, alegătorii din diaspora vor putea vota și prin corespondență, în zece state selectate, însă cu condiția să se fi înregistrat până la data de 14 august 2025.

Când se deschid și când se închid secțiile de votare

În Republica Moldova, cele peste 2.200 de secții de votare organizate pe teritoriul țării și peste hotare (pentru moldovenii din diaspora) vor fi deschise între orele 7:00 și 21:00 (ora locală), permițându-se, astfel, cetățenilor moldoveni să voteze indiferent de statutul lor în țara în care locuiesc. Pentru ca procedura de vot să decurgă fără probleme, alegătorii sunt rugați să se prezinte la secții în acest interval orar. Totuși, în cazul în care la ora închiderii urnelor vor exista la coadă alegători, aceștia nu vor fi nevoiți să plece acasă, ci vor avea posibilitatea să-și exprime votul până la epuizarea rândului, conform procedurilor stabilite de birourile electorale. Perioada de activitate a secțiilor de votare poate fi prelungită, dar nu mai mult de două ore.

În străinătate, secțiile de votare vor fi deschise în același interval orar 7:00-21:00, raportat la ora locală. Alegătorii din diaspora trebuie să țină cont de fusul orar local.

Ce acte sunt necesare pentru a vota

La alegerile parlamentare de la sfârșitul acestei săptămâni, vor putea vota doar cetățenii moldoveni care vor prezenta un act de identitate emis de una dintre autoritățile naționale moldovene. Astfel, sunt acceptate următoarele documente: cartea de identitate sau buletinul de identitate moldovenesc, cartea ori buletinul de identitate provizoriu și pașaportul moldovenesc – acesta, chiar și expirat, dacă nu există alte motive legale pentru care acesta devine nul. Este important de reținut faptul că cetățenii Republicii Moldova care dețin și pașaport românesc nu vor putea vota pe baza acestui document.

Care sunt etapele votării

Cetățenii Republicii Moldova, inclusiv cei din diaspora, pot participa la scrutinul de duminică 28 septembrie, în orice secție de votare din țară sau din străinătate. Procedura de vot se desfășoară în mai multe etape, și anume:

  • Alegătorul merge la operatorul de calculator căruia îi prezintă actul de identitate, iar datele personale sunt introduse în sistem pentru verificare și pentru a se stabili dacă persoana a mai votat sau nu într-o altă secție de votare.
  • Persoana votantă se prezintă la masa unui membru al biroului electoral de secție, care îl identifică pe lista electorală, după actul de identitate.
  • Alegătorul primește buletinul de vot și ștampila și semnează lista electorală în dreptul numelui său sau aplică semnătura electronică simplă, conform procedurii.
  • În cabina de vot va intra doar alegătorul, care va vota în secret. Dacă acesta nu se poate descurca singur, din varii motive, el are dreptul să fie asistat de o persoană aleasă de el, aflăm de pe site-ul Votează.md.
  • Ștampila „Votat” se va aplica în cercul corespunzător candidatului sau formațiunii politice preferate. Dacă buletinul a fost greșit completat și nu a fost introdus în urnă, se poate solicita un alt buletin de vot, însă doar o dată. Incidentul este consemnat și notat pe un proces verbal, iar în lista electorală se va face mențiunea corespunzătoare la rubrica „Notă”. Este interzisă votarea în locul altcuiva, fotografierea sau publicarea buletinului, scoaterea ori transmiterea lui în afara secției de votare.
  • La final, buletinul se pliază și se introduce în urna de vot.

Foto:Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!