Leonardo da Vinci, cel mai cunoscut polimat al tuturor timpurilor, continuă să surprindă comunitatea științifică la secole după moartea sa. Mii de pagini din caietele sale de note păstrează încă enigme nedescifrate, iar un detaliu microscopic dintr-un manuscris antic a devenit recent subiectul unei cercetări fascinante, relatează National Geographic.
Cuprins:
Păstrat la Biblioteca Britanică din Londra, manuscrisul cunoscut sub numele de Codex Arundel (MS 263) conține pe folio 36 recto o schiță extrem de detaliată, dar puțin cunoscută: desenul unui gândac bășicos sau cantaridă, din familia meloidelor.
Un nou studiu publicat în celebra revistă npj Heritage Science de cercetătorii Marco A. Bologna și Alberto Zilli încearcă să elucideze motivul pentru care geniul Renașterii a inclus această mică insectă într-un text dedicat dinamicii râurilor și hidraulicii.
Analiza realizată de entomologi indică faptul că specimenul desenat de Da Vinci aparține cel mai probabil familiei Meloe, un grup de gândaci fără aripi cunoscuți pentru că produc cantaridină, o substanță chimică puternică utilizată de milenii atât în scopuri medicinale, cât și afrodiziace.
Trăsăturile anatomice sugerate în schiță, cum ar fi lățimea subtilă a antenelor și prezența elitrelor scurte, i-au determinat pe autori să concluzioneze că este vorba despre o femelă din specia Meloe proscarabaeus, extrem de răspândită în zonele colinare și montane din Toscana.
Cu ajutorul expertului în opera lui Da Vinci, Carlo Vecce, cercetătorii au stabilit că desenul a fost realizat între anii 1503 și 1504, perioadă în care artistul își desfășura a doua ședere la Florența.
Deși caietele lui Leonardo abundă în schițe de libelule, albine, viespi sau fluturi - insecte pe care le studia îndeaproape pentru a înțelege biomecanica zborului -, prezența unei insecte nezburătoare la capătul unei pagini despre cursul apelor a ridicat semne de întrebare.
Pentru a explica prezența acestei schițe scoase din contextul paginii, autorii studiului au formulat trei ipoteze complementare care oferă perspective noi asupra modului în care funcționa mintea omului universal.
Prima ipoteză este una simplă și pragmatică. În timp ce efectua observații pe teren privind hidraulica râurilor, Leonardo ar fi putut observa gândacul târându-se pe pământ.
Impresionat de aspectul neobișnuit al insectei, el ar fi decis să o schițeze pe margine din pură curiozitate și plăcere artistică.
Cea de-a doua ipoteză sugerează o abordare științifică legată de marile sale preocupări privind zborul.
Este posibil ca Leonardo să fi consemnat specimenul ca pe un exemplu de referință pentru o insectă nezburătoare, folosită ca termen de comparație în studiile sale despre anatomia aripilor și mișcarea aeriană.
A treia explicație, și poate cea mai intrigantă, se bazează pe proprietățile chimice ale insectei. Gândacii din familia Meloe sunt renumiți pentru producerea cantaridinei, un compus foarte cunoscut de farmaciștii și medicii din perioada Renașterii.
Datele istorice arată că Leonardo da Vinci deținea un exemplar din Hortus Sanitatis, o enciclopedie de remedii naturale publicată în 1491 de medicul german Jacob Meydenbach, în care erau descrise detaliat utilizările medicinale, efectele vezicante și proprietățile afrodiziace ale acestei substanțe.
Cantaridina are o istorie milenară, fiind utilizată din Antichitate în China, Mediterana și America de Sud ca antiinflamator, antitumoral sau vasodilatator.
În medicina greco-romană, studiată de autori precum Hipocrate și Dioscoride, substanța era intens folosită ca stimul sexual masculin.
Această proprietate se potrivește cu interesul documentat al lui Da Vinci pentru fizionomia și sistemul reproducător masculin, căruia i-a dedicat numeroase desene anatomice și note de cercetare.
Deși autorii studiului îndeamnă la prudență și subliniază că favorizarea unei singure ipoteze ar fi speculativă în lipsa unor dovezi scrise explicite, identificarea acestei mici insecte deschide noi căi de înțelegere a modului în care Leonardo da Vinci împletea observația naturii, medicina și știința aplicată în opera sa.