Cine este Sabina Adomniței, care deține în prezent funcția de vicepreședinte al Curții de Apel București

În documentarul Recorder, intitulat „Justiție capturată”, publicat marți, 9 decembrie, se face referire și la modul în care Sabina Adomniței, soția lui Cristian Adomniței, fost ministru al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași din partea PNL, a ajuns să dețină funcția de vicepreședinte al Curții de Apel București (CAB).

„Liana Arsenie, actuala președintă a Curții de Apel București, a ajuns în această funcție cu sprijinul direct al Liei Savonea. Iar Ionela Tudor, Adriana Pencea și Sabina Adomniței, toate trei aflate în funcția de vicepreședinte al aceleași instanțe au fost împinse în aceste poziții tot de Savonea”, spun jurnaliștii de la Recorder.

Un magistrat al CAB a atras atenția, sub anonimat, la modul în care aceste judecătoare au înaintat în funcții de conducere.

„Sunt judecători cu 10-15 ani vechime în Curtea de Apel București care nu au fost considerați potriviți pentru a ocupa poziții de conducere, în timp ce aceste doamne judecătoare au fost aduse de la diverse instanțe din țară și imediat au urcat în ierarhie. Și dacă vă uitați la biografiile lor și la dosarele pe care le-au judecat ulterior, s-ar putea să găsiți niște explicații…”, a precizat, sub anonimat, un judecător al Curții de Apel București pentru Recorder.

A ajuns la Curtea de Apel București când soțul avea probleme grave cu legea

Sabina Adomniței a urcat rapid în funcție la Curtea de Apel București.

„Judecătoarea Sabina Adomniței a ajuns la Curtea de Apel București în 2022, prin delegare, iar la mai puțin de un an a ajuns șefă de secție la propunerea Liei Savonea”, potrivit publicației citate.

Judecătoarea a ajuns la CAB într-un moment în care soțul său, Cristian Adomniței, fost ministru al Educației între 2007-2008, era judecat în apel la Curtea de Apel Galați, după ce în primă instanță, în 2020, primise o condamnare de 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru corupție. În mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să strămute la Curtea de Apel Galați dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată Cristian Adomniței. El era judecat pentru comiterea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și fals intelectual, pe când acesta a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

În ianuarie 2023, Sabina Adomniței a fost numită, prin delegare, în funcția de președinte al Secției I penale a Curții de Apel București. Ea era propusă pentru această funcție de Lia Savonea, care deținea, în acel moment, funcția de președinte al acestei instanțe, potrivit Știri din Bucovina. Ulterior, ea a fost propusă și votată de CSM ca vicepreședinte al CAB în vara lui 2023.

La scurt timp, soțul ei a scăpat de acuzațiile penale.

„În 2024, Cristian Adomniței a scăpat de problemele cu legea fiind achitat de Curtea de Apel Galați”, mai precizează Recorder.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.