Nu stai prea bine cu banii, eşti înainte de salariu sau pur şi simplu vrei să faci economie, dar să mănânci ceva bun şi hrănitor. Noi te ajutăm. Vei găsi în fiecare zi, de luni până vineri, câte o reţetă ieftină. Cu mai puţin de 10 lei poţi găti feluri de mâncare delicioase.Costuri aproximative ingrediente: cartof – 0,20 lei, morcovi – 0,50 lei, ţelină – 0,20 lei, pătrunjel – 0, 20 lei, dovlecel – 1 leu, ceapă – 0,10 lei, usturoi – 0,20 lei, ouă – 0,80 lei, mărar – 0,50 lei, sare, piper – 0,10 lei, pesmet – 0,10 lei, ulei – 0,10 lei. Total: 4 lei.Ingrediente: 1 cartofi mare, 2 morcovi, 1 felie ţelină, 1 rădăcină pătrunjel, 1 dovlecel, 1 ceapă mare, 2 căţei usturoi, 2 ouă, 1 legătură mărar, 5 linguri pesmet fin, sare, piper.
Preparare: se dau pe răzătoarea cu găuri mari cartoful, dovlecelul şi rădăcinoasele curăţate în prealabil. Se toacă mărunt ceapa şi usturoiul, se adaugă mărarul tocat cât fin, sare, piper, ouăle bătute. Se toarnă peste legume şi se amestecă până când se omogenizează. Cu palmele puţin umede se modelează chifteluţele, se dau prin pesmet pe ambele părţi şi se prăjesc în ulei încins. Apoi se scot pe hârtie de copt, care absoarbe excesul de ulei.