După intervenția chirurgicală, Lee Jae-myung a rămas spitalizat la terapie intensivă, la o zi după atacul asupra sa care i-a şocat pe liderii politici.

„Actul de teroare împotriva preşedintelui Lee Jae-myung a fost în mod clar o provocare împotriva democraţiei şi o ameninţare la adresa democraţiei”, a declarat Hong Ik-pyo, lider al Partidului Democrat, la o reuniune a consiliului de conducere al partidului.

Jin Jeong-hwa, un susţinător al partidului, care a fost martor la locul înjunghierii, a declarat că incidentul a arătat în mod clar necesitatea unei protecţii de securitate mai puternice şi profesioniste pentru liderii politici.

„Oameni precum liderii opoziţiei chiar au nevoie de un detaşament de securitate dedicat”, a declarat Jin într-un interviu acordat Reuters.

El a adăugat că, din experienţa sa, la evenimente politice a reieşit clar că Lee era foarte expus la ameninţări la adresa siguranţei personale.

Atacul împotriva lui Lee, care s-a desfăşurat rapid, dar care a fost surprins pe scară largă în imaginile de la evenimentul public în aer liber, a şocat atât partidul său, cât şi pe rivalii săi, care au condamnat toate violenţele împotriva personalităţilor politice.

Lee a fost transportat pe calea aerului de la Busan, unde a avut loc atacul, la Seul, marţi, unde a fost operat pentru a i se reconstrui vena jugulară, care pompează sângele de la cap înapoi la inimă şi pentru a i se introduce un tub care să susţină vasul afectat.

Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”

Lee Jae-myung era conştient şi se recupera în unitatea de terapie intensivă, au declarat oficialii partidului.

Un progresist care vorbeşte dur şi care a pierdut la limită alegerile prezidenţiale din 2022, Lee şi-a mobilizat partidul pentru a păstra majoritatea parlamentară pe care o deţine împotriva conservatorilor preşedintelui Yoon Suk Yeol.

Coreea de Sud organizează alegeri cruciale pe 10 aprilie, în care conservatorii vor încerca să recâştige o majoritate pentru prima dată din 2016 şi să ajute politicile pro-business ale preşedintelui Yoon Suk Yeol, inclusiv reducerile de taxe, dereglementarea şi reformele sociale.

FOTO: Hepta

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

bituca   •   04.01.2024, 05:42

A deranjat el pe unii dar nici chiar asa sa-i taie gatul.

Alex.59   •   03.01.2024, 19:31

Și-a expus prea vehement punctu' de vedere asupra politicii și...a pățit-o, deh..! 🙄

piciusz   •   03.01.2024, 11:35

a avut noroc de doctori competenti

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Explozie la un laborator pentru muniţie şi armament din Pantelimon. O femeie a fost găsită carbonizată înăuntru
Observatornews.ro
Explozie la un laborator pentru muniţie şi armament din Pantelimon. O femeie a fost găsită carbonizată înăuntru
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI