Pentru Marinel Băltărețu (52 de ani), o curte plină cu stupi ține loc de grădină, iar zumzetul albinelor face parte din viața de zi cu zi. Apicultorul din Călinești, județul Olt, are 380 de familii de albine, moștenite ca pasiune din tată în fiu, și cutreieră țara alături de familie în căutarea florilor din care ies cele mai bune sortimente de miere.
Cuprins:
Miros de miere, sute de albine, borcane așezate unul lângă altul și zeci de producători veniți din toate colțurile țării. Pe platforma apicolă din Băneasa a avut loc o nouă ediție a Târgului Național al Mierii, locul unde apicultorii își aduc munca de peste an direct în fața cumpărătorilor.
Printre producătorii prezenți s-a aflat și Marinel Băltărețu, în vârstă de 52 de ani, venit din satul Călinești, comuna Radomirești, județul Olt. Pentru el, apicultura nu este doar o meserie. Este o tradiție de familie.
„E o pasiune moștenită de la tata, de mic copil. De fapt, e o pasiune moștenită din tată în fiu, pentru că și bunicul a fost apicultor”, spune acesta.
Are 380 de familii de albine și spune că nu s-ar vedea făcând altceva. „Cum toată lumea are flori în fața casei, eu am stupi!”, glumește apicultorul.
O familie de albine poate ajunge iarna la aproximativ 10.000 de exemplare. Primăvara și vara, numărul lor se poate tripla. În stup, în perioada rece, temperatura ajunge la aproximativ 35 de grade.
„Albina nu moare niciodată de frig, ci doar de foame. E ca mașina, care moare când nu mai are benzină”, explică apicultorul.
Meseria începe să prindă din nou viață în jurul datei de 15 martie și ține până spre sfârșitul lunii septembrie. După aceea urmează perioada în care albinele trebuie pregătite pentru toamnă și iarnă: tratamente, hrană și toate condițiile necesare pentru a trece cu bine peste sezonul rece.
Primăvara însă începe agitația. Stupii sunt încărcați și pleacă la drum. „Ne ducem peste tot în țară cu ei, parcă suntem cu copiii în vacanță”, spune amuzant.
„Din primăvară dăm drumul la motoare și mergem cu albinele noastre peste tot. Apicultura e o plăcere minunată. Eu, cu soția și cei doi copii, ne place să umblăm de colo-colo prin țară pentru albine. Dacă nu-ți place ceea ce faci, nu ai ce să cauți în apicultură. Te apuci de altceva”, dezvăluie Marinel.
La târg are borcane pentru toate gusturile: miere polifloră de primăvară, de rapiță, salcâm, tei, polifloră de munte, mentă, floarea-soarelui și brad. Sunt cele 8 sortimente pe care le produce tot timpul anului și pe care lumea le caută.
Prețurile pornesc de la 15 lei pentru unele sortimente și pot ajunge la 50 de lei pentru borcanele mari. Se vinde și polen, între 70 și 150 de lei kilogramul.
Dar târgul din Băneasa este doar o oprire. După ce își strânge marfa, Marinel pleacă spre Piața Obor, unde are o tarabă.
„De aici, de la târg, mă mut la Piața Obor. Acolo avem o tarabă și vindem sortimentele noastre de miere. Nu e deloc greu pentru că, în primul rând, e o mare pasiune, apoi e meseria noastră. De aici ne câștigăm banii”, povestește.
Familia Băltărețu are și propria mică fabrică pentru îmbutelierea mierii, unde spune că respectă regulile de igienă și toate condițiile necesare. Au inclusiv o tipografie pentru tipărirea etichetelor.
Însă toate acestea sunt doar partea practică a unei pasiuni care începe mult mai devreme, printre stupi.
„Cine vrea să vadă cum se muncește și cum se mănâncă meseria asta, îi aștept la mine, în Călinești. E pasiune pură, sută la sută”, ne transmite.
Iar pasiunea se vede și în felul în care vorbește despre albine. Povestește despre regine, despre stupi, despre drumurile prin țară și despre mierea care ajunge, în cele din urmă, în borcane.
„Am cumpărat acum două regine, am dat pe ele 100 de euro bucata. Există și mai scumpe, de 200-300 de euro. Uitați-le aici! Să nu creadă lumea că bag în ele”, povestește, în timp ce ne arată „arsenalul” de luptă.
Pentru Marinel, fiecare stup are povestea lui, iar fiecare borcan de miere este, într-un fel, rezultatul unei veri întregi petrecute pe drumuri, alături de familie și de cele 380 de familii de albine.
„Am dat o mie de euro pentru fiecare stup pe care-l avem! Noi le zicem roiniță, dar lumea nu prea e obișnuită! Sacrificii multe, dar și bucurii pe măsură”, încheie apicultorul.