Căsătoriile și conviețuirile forțate vor deveni infracțiuni sancționate sever, mai ales în cazul victimelor minore, după ce Parlamentul României a adoptat miercuri un proiect de lege inițiat de deputata USR Diana Buzoianu, anunță News.ro. Legea urmează să intre în vigoare după promulgare.
„Căsătoriile forțate trebuie să fie sancționate ca infracțiune. Nicio fată și niciun băiat nu pot fi proprietatea familiei și nu pot fi constrânși la o căsătorie pe care nu o vor. Ceea ce am votat astăzi în Parlament este, practic, că libertatea nu se negociază, un principiu care ar fi trebuit de mult timp să fie lege”, a declarat Diana Buzoianu.
Conform proiectului, căsătoria forțată sau conviețuirea forțată sunt definite ca acțiuni de constrângere a unei persoane să încheie o căsătorie sau să trăiască într-o relație asemănătoare căsătoriei. Cazurile care implică victime sub 16 ani vor fi sancționate cu pedepse cuprinse între 2 și 7 ani de închisoare, precum și cu interzicerea exercitării unor drepturi. Pentru victimele majore sau minorele care au împlinit 16 ani, pedepsele variază între 1 și 5 ani de închisoare, pe lângă interdicții similare.
Pedepsele vor fi mărite în situațiile în care fapta este comisă de o persoană care are victimă sub îngrijirea, educația sau protecția sa. De asemenea, crește severitatea pedepsei dacă agresorul folosește o armă, un obiect periculos sau alte mijloace prin care pune în pericol viața ori integritatea fizică a victimei.
Proiectul de lege introduce sancțiuni penale și pentru alte situații legate de căsătoriile forțate, cum ar fi transportul sau însoțirea unei persoane într-un alt stat în scopul forțării acesteia să încheie o căsătorie sau să trăiască într-o relație asemănătoare. Acest lucru se aplică și în cazul împiedicării întoarcerii victimei în statul său de reședință.
Pentru a crește gradul de conștientizare, legea prevede ca, timp de patru luni de la intrarea sa în vigoare, posturile de televiziune și radio să difuzeze mesaje de avertizare între orele 18.00 și 22.00.
Diana Buzoianu a subliniat importanța acestui demers legislativ: „Astăzi, am transmis un mesaj fiecărei victime a căsătoriilor forțate, și anume că statul român o vede și se luptă pentru drepturile ei.”