Lansarea jocului Pokémon Go din vara anului 2016 a rămas în memoria colectivă drept unul dintre ultimele momente în care comunități întregi de oameni ieșeau pe străzi unite de o nostalgie comună. Pentru a marca trei decenii de la nașterea uneia dintre cele mai populare francize din lume, un dezvoltator japonez a dus această experiență mai departe, construind o cameră de hotel spectaculoasă în formă de Poké Ball.
Proiectul inedit a fost creat de compania de design NOT A HOTEL în colaborare cu aplicația Pokémon Sleep și este amplasat în orașul Tomakomai din prefectura Hokkaido. Unitatea de cazare are forma unei capsule sferice futuriste, cu un diametru de doar trei metri, fiind instalată direct pe malul unui lac pentru a oferi o panoramă spectaculoasă asupra naturii.
În interiorul sferei se află un pat circular imens poziționat chiar sub un geam acrilic curbat, care permite oaspeților să admire cerul și peisajul acvatic direct din pat. Designul este completat de detalii subtile dedicate universului anime. În zona de baie situată chiar lângă structura principală, finisajele din gresie și faianță preiau paleta de culori a celebrului personaj Snorlax.
Tehnologia joacă un rol central în această experiență imersivă. Camera este dotată cu o tabletă conectată prin care vizitatorii își pot selecta Pokémonul favorit. În funcție de alegerea făcută, întregul sistem de iluminat ambiental din interiorul capsulei își schimbă nuanțele și intensitatea pentru a se potrivi cu elementele specifice ale personajului ales.
Construcția capsulei marchează o dublă aniversare: împlinirea a 30 de ani de la crearea universului Pokémon și trei ani de la lansarea aplicației de monitorizare a somnului Pokémon Sleep. Totuși, vestea este una mai puțin bună pentru turiștii internaționali sau pentru fanii care sperau să își rezerve o vacanță în Hokkaido.
Locația nu este deschisă rezervărilor comerciale standard. Singura modalitate de a petrece o noapte în interiorul sferei este participarea la un concurs oficial organizat pe rețeaua X (fostă Twitter), rezervat exclusiv rezidenților din Japonia care utilizează aplicația Pokémon Sleep. Câștigătorii extragerii vor beneficia de o noapte de cazare gratuită în perioada 8 - 18 octombrie.