Localitatea din România unde aproape toți cei 3.000 de oameni primesc bani publici
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În Dobromir, la 80 de km de Constanța, din cei 3.007 locuitori 975 sunt adulți care nu au loc de muncă sau alte venituri și primesc asistență socială de la stat. Aici locuiesc 1.634 de copii care primesc alocație și mai există 100 de pensionari. În cazul copiilor și al pensionarilor, ei nu sunt asistați social, ci doar primesc bani publici. Celelalte câteva sute de oameni până la 3.000 sunt plecați din comună, în străinătate sau în țară. Rezultă că din totalul locuitorilor, foarte puțini au un loc de muncă plătit oficial.
Cuprins:
Din Constanța, mergi vreo 80 de kilometri prin măruntaiele județului, pe "șoseaua bună", un drum județean care șerpuiește prin pădurile de foioase, în zona fostelor sate otomane. Nici un indicator nu-ți arată încotro s-o apuci, așa că trebuie să știi când să cobori de pe șosea și să faci la stânga, pe un drum spre nicăieri, unde și pădurile, și umbrele lor se termină brusc. La fel și România.
Suntem pe buza graniței cu Bulgaria, în localitatea Dobromir. Satele ei, Lespezi, Văleni, Pădureni, Cetatea și Dobromiru din Deal, sunt aici și-acolo, departe de piciorul omului și, și mai departe, de imaginația lui.
Dobromir nu e o comună pustie nici la amiază, nici pe înserat, nici dimineața. Nici când e cald, nici când e frig, nici dacă plouă sau ninge. Am fost de multe ori acolo și, de fiecare dată, un pâlc de femei în capoate flaușate și colorate strident mă întâmpină la prima cișmea. Își spală covoare, preșuri, haine și prosoape, dar asta doar dacă nu cumva e ora oilor să se adape.
Nimeni nu crește porci, dar cam toate gospodăriile au câte-o oaie plină de scaieți și câteva găini ciufulite. Puțin mai sus, "la intersecție", sunt strânși mereu niște puști care se luptă cu pubertatea și cu propriile drame de care fac haz de necaz.
Bărbații vin în cete-cete și cu mersul lor vioi ocupă toată strada "din centru", adică singura cu asfalt pe ea și asta doar pentru că e șoseaua județeană care face legătura cu celelalte sate. Târăsc după ei sau după gât furci, lopeți și cazmale, de parcă ar veni dintr-o răscoală din cărțile de istorie.
Aproape toți sunt rude între ei
E suficient să le zâmbești și să le dai binețe, să le mulțumești pentru primire și-atunci i-ai cucerit, sunt prietenii tăi. Simt lipsa oamenilor noi, sunt doar ei între ei și aproape toți înrudiți. Nu apuci să pregătești aparatul pentru o fotografie, căci te trezești înconjurat de ei.
Sunt curioși, pun multe întrebări, vorbesc haotic și încep să îți spună ce-i frământă: "Ați venit să faceți poze la geamie? Unde apărem? Ne dați și la televizor? De unde sunteți?"
Pare că s-au obișnuit să fie subiect de presă din când în când, la fel cum s-au obișnuit și că asta nu-i ajută niciodată, cu nimic. Jurnaliștii îi fotografiază, le scriu povestea și pleacă. Ei rămân acolo și se trezesc în fiecare zi doar pentru a doua zi. Atât.
Sunt 3.007 suflete în Dobromir și satele din jur. Dintre ei, 1.634 sunt copii, 100, bătrâni care primesc pensie, iar 975 sunt adulți care nu au loc de muncă sau alte venituri și primesc asistență socială de la stat. Ceilalți, 298, fie nu mai locuiesc de multă vreme aici, dar nici nu și-au schimbat adresa din buletin, fie sunt plecați în străinătate.
Vreo 200 dintre ei, chiar acum, spală mașini în Marea Britanie, împăturesc șaorme în Germania sau cară ciment în niște șantiere din Olanda și Italia. Cei mai mulți sunt plecați în Marea Britanie.
"Sunt toți rude, doamnă, și dacă a plecat primul, dus a fost. I-a luat pe toți după el, veri, frați, cumnați și au plecat toți la muncă. Aici unde să muncească?", ne întreabă pe noi primarul comunei.
Locuri de muncă prea departe
Dobromir e o localitate izolată de restul județului. Sunt aproape 90 de kilometri de Constanța, așa că nimeni de la Forțele de Muncă nu îi vrea pe ei:
"Ne-au zis că trebuie să fie maximum 50 de kilometri de Constanța, ca să îi ia la muncă. Ei s-ar duce...", adaugă primarul.
Următorul municipiu apropiat de Dobromir este Medgidia, la vreo 60 de kilometri. Aici nu sunt locuri de muncă suficiente pentru medgidieni, darămite pentru alții. Și, chiar dacă ar fi, oamenii din Dobromir n-ar avea cum să facă naveta zilnic la muncă pentru că prin localitatea lor nu calcă microbuzele nici unei firme de transport pasageri.
Așa că celor din Dobromir le-a rămas Marea Britanie.
"Dar cu Brexitul ăsta o să fie vai de ei", continuă primarul.
"De când s-a anunțat că Marea Britanie n-o să mai fie în UE deja i-a trimis cam pe toți acasă. Mai pleacă ei, dar pe riscurile lor", adaugă el.
Alocații, pensii și ajutoare sociale
Primarul lor a fost condamnat definitiv la 6 luni cu suspendare pentru că ar fi eliberat documente false în timp ce ar fi vândut de două ori același teren. Îl cheamă Iusein Visel și este unul de-al lor, turc cu state vechi în localitate. Se înțeleg, vorbesc aceeași limbă și conviețuiesc așa cum pot.
Oamenii îi știu de frică primarului și știu că dacă nu ies "la prestație" nu mai primesc pumnul de bani care îi revine fiecărui asistat social. 142 de lei dacă există o singură persoană în "familie", 255 de lei pentru o familie cu două persoane, 357 de lei pentru trei persoane, 527 de lei pentru o familie cu 5 persoane și, maximumul, 710 lei, pentru o familie care numără de la 10 persoane în sus.
Practic, toți locuitorii din Dobromir trăiesc din banii statului, fie că primesc alocații, pensii sau ajutorul social. Sunt doar câțiva pe care îi numeri pe degetele de la o mână șchioapă, care au alte venituri.
Agricultură fac olandezii
Dar orice poveste ca a celor din Dobromir are și câteva pagini scrise cu cinism. Localitatea lor, la fel ca altele din sudul județului, are terenuri generoase, dintre cele mai fertile din Dobrogea. Într-o proporție covârșitoare ele au fost cumpărate de mari investitori olandezi care, apoi, le-au concesionat românilor mai înstăriți din zonă, în general primari, foști primari, consilieri sau alții mai descurcăreți în agricultură. Localnicii nu le sunt de folos la muncile agricole, pentru că vorba primarului: "Ne-am modernizat până am sărăcit cu totul. Toată agricultura e cu mașini, doamnă, ce nevoie mai e de oameni? A, că mai e câte unul care conduce tractorul sau combina, dar câți sunt ăia? Și, oricum, ăia nu sunt de la noi".
Așa că, în paralel cu fermierii care lucrează pământurile lor, cei care locuiesc aici sunt la mila unui Dumnezeu pe care și-l aleg în funcție de satul în care locuiesc.
O fotografie împotriva uitării
În Dobromir și în toate satele lui, El se numește Allah. În 2011, recensământul spunea că 57% din populație este turcă, musulmană, iar 43% sunt români. Statistica primăriei spune că astăzi doar 25% mai sunt români, iar 75% sunt turci.
Încet-încet, familiile de români și-au făcut bagajele și au plecat pe la rudele din localitățile vecine, puțin mai înstărite, prin Constanța sau peste granițe. N-au mai suportat să-și care apa de la cișmea, să rămână izolați cu zilele când dă o ploaie mai ciudoasă sau un viscol mai flămând.
Turcii însă au rămas aici, parcă într-un soi de mărturie a stră-stră-străbunicilor lor, care au întemeiat aproape toate satele din sudul județului.
Cei mai mulți nu sunt școliți și n-au nici acte pe casele în care stau. Mulți dintre ei n-aveau nici măcar buletine până acum câțiva ani, atunci când primarul i-a strâns la sfat și le-a împărțit câte-o identitate.
Nicio gospodărie nu are apă curentă, unele bordeie nu au nici măcar lumină, iar de asfalt și canalizare nici nu poate fi vorba. În unele locuri mlăștinoase, înconjurate de o sârmă, care par a fi curțile oamenilor, nu am văzut nici măcar cutii de lemn improvizate pe post de toaletă.
Locurile lor sunt greu de imaginat și, și mai greu, de descris. Secvențe din Kusturica sunt diluate de glasurile cât se poate de reale ale celor care te roagă insistent să îi fotografiezi, parcă într-o disperare încă neștiută de a nu fi uitați pentru totdeauna acolo. Pentru că la ei întunericul vine întotdeauna mai devreme.
