Casele unor familii din Caraș-Severin stau să cadă odată cu dealul, primarul glumește cu un localnic: „Te țin la mine în chirie dacă ți se prăbușește casa”

Comentează
Arhiva foto

Un bărbat din comuna Vermeș, județul Caraș-Severin, se plânge că locuința în care stă cu soția sa este pe cale să se prăbușească, odată cu dealul pe care este situată, deal excavat pentru construirea unei șosele. Omul este nemulțumit și spune că primarul nu face nimic, ba chiar îl ia peste picior. Edilul admite situația gravă în care s-ar afla ”peste zece familii”, dar se plânge că nu are bani pentru a rezolva situația.

”Au tăiat 11 metri din dealul pe care e locuința noastră ca să asfalteze drumul, iar acum se surpă totul și pică pe noi”, spune Nistor Luminosu, 63 de ani, unul dintre cei 1.500 de locuitori ai comunei Vermeș, nordul județului Caraș-Severin.

Nistor Luminosu, localnic din comuna Vermeș

A mers de nenumărate ori la primarul Ion Iacob Damian, dar spune că edilul l-a luat de fiecare dată peste picior.

”Eu le-am spus de acum 11 ani să facă drumul mai în dreapta, că aveau loc, însă nu m-au ascultat. Au taiat 11 metri din pantă. Iar casa mea, construită de părinți acum 50 de ani, e gata să se dărâme”, explică Nistor Luminosu, fost mecanic agricol.

Casa localnicului este în pericol să cadă odată cu dealul

Ploile au agravat situația veche de 11 ani

”Până acum, a fost cum a mai fost, dar cu ploile din ultima vreme e jale! M-am dus la primar, i-am zis că a plecat casa la vale, să facă un proiect de zid de sprijin, ceva, dar nici n-a vrut să audă. Mă duce cu zăhărelul, cu tot felul de minciuni. Eu aproape că nu mai pot intra în grădină, dă să pice și stâlpul de electricitate”, explică sexagenarul.

Suntem eu și nevastă-mea, ne e frică să mai și dormim. După ploaia de pe 2 iunie, casa s-a mai surpat puțin. Am reparat câte ceva, dar mereu apar crăpături.Nistor Luminosu, localnic din comuna Vermeș:

Așa arată pereții unei case din Vermeș

Proiectul de reabilitare a străzii e din vremea fostului primar, dinainte de 2008, dar a fost terminat în mandatul actualului edil, Ion Iacob Damian. ”Fostul edil a spus că face zidul când s-o apuca de drum. Dar n-a mai făcut nimic, nici proiect de zid, nici derogare de proiect, nimic”, explică Nistor Luminosu.

Glumele primarului: „Te țin la mine în chirie dacă ți se prăbușește casa”

Casa lui Luminosu e chiar lângă biserică, în centrul satului: ”Cine trece prin zonă, vede rușinea asta”.

Cărășeanul spune că a alertat toate autoritățile, ”cei de la Drumuri, Prefectura, care a trimis o comisie și a văzut că toate zidurile casei sunt crăpate”, fără rezultat însă. Un inginer constructor ar fi spus chiar că locuinta nu necesită zid de susținere: ”Nici nu am unde să mai apelez, dacă mă credeți”.

Așa că a mers din nou la primarul Ion Iacob Damian. ”Mă ia la mișto: ”Nea Luminosu, nu te mai necăji, te țin la mine în chirie dacă ți se prăbușește casa”. Cred și eu că mă ia, că are un viloc. El zice că n-are bani de consolidare... Înainte de a fi primar, avea o Dacie, acum are vreo patru mașini...”, spune Nistor Luminosu.

Cu altă ocazie, m-am dus la ședința de Consiliu Local. M-o văzut: ”Domnul Luminosu, de pantă vreți să știți? O să discutăm”. A fost ședința, dar mi-au spus oamenii că nici n-a adus vorba de situația mea.Nistor Luminosu, localnic din comuna Vermeș:

Nistor Luminosu e bolnav de inimă. O are alături pe soție, ”copii sunt la muncă în Germania. Fata are 36 de ani și e acolo de 16. L-a tras și pe băiat acum patru ani. Băiatul are 39 de ani”.

”Îi bag pe calamități și cer fonduri guvernamentale”

Primarul admite situația gravă, dar spune că nu are bani.

”Situația e gravă, într-adevăr. Sunt multe case cu probleme pe acea stradă și nu am bani în buget pentru a face zid de protecție. A făcut un constructor o evaluare de zid de protecție, ar fi vreo 2.000.000 de lei. Nu am de unde să scot suma aceasta”, a declarat primarul Ion Iacob Damian, pentru Libertatea.

”Toată zona e cu probleme, sunt peste 10 familii acolo. Sincer, zilele acestea am avut ploi cu peste 110 litri pe metru pătrat, a fost dezastru, nenorocire, pagube mari. A intrat apa în case. Când au venit la noi cei de la Situații de Urgență, nici curent nu aveam, că să facem procesul verbal”, spune edilul.

”Mai candidez un mandat, îmi ajunge! O să îi bag pe domnul Luminosu și pe ceilați săteni afectați pe ”calamități”. Singura șansă să nu rămână fără case, deși nu s-a ajuns chiar acolo, sunt fondurile guvernamentale. E unul dintre obiectivele mele”, sună promisiunea electorală la foc automat.

Primarul condamnat pentru instigare la furt de lemne

Libertatea a mai scris în luna februarie despre primarul PSD Ion Iacob Damian, 54 de ani, și limbajul lui deocheat față de cei care l-au ales.

În noiembrie 2017, acesta a primit o condamnare penală definitivă de un an și trei luni, cu amânarea executării pedepsei și supraveghere doi ani, pentru instigare la furt de lemne din pădure. Cu toate acestea, a rămas primar până în prezent, și se pregătește să candideze din nou.

În plus, un audit financiar finalizat anul trecut a scos la iveală că primarul și viceprimarul și-au majorat cu 25% indemnizațiile pentru implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile. 19.880 de lei este prejudiciul, din care trebuie recuperați 14.560 lei.

Sala ”Morgana”

De asemenea, în 2010, primăria a obținut inițial un buget de 120.000 de euro pentru construcția bazei pe un spațiu de 20.285 mp, iar investițiile urmau să acopere costurile pentru terenuri de handbal, baschet și tenis, vestiare, parcare, împrejmuire teren, nocturnă, porți și coșuri mobile, precum și instalațiile sanitare, termice și electrice.

În locul acestora se întinde acum o pârloagă, fiind ridicați numai câțiva stâlpi, meniți în formula tehnică să facă parte din structura vestiarelor. Primarul a explicat că a fost o finanțare pe vremea Guvernului Tăriceanu, ”dar după ce a căzut ne-a luat dracu’ pe toți! Dintr-un necesar de vreo 5 miliarde lei ni s-au dat 1,4 miliarde și apoi s-a blocat tot. Am apucat să facem doar proiectul, 400 de milioane lei, și baza clădirii pentru vestiare, încă un miliard de lei”.

Am renunțat la sala de sport, dar am reluat proiectul. Pe acel loc va fi un parc și un loc de joacă pentru copii.

Primarul Ion Iacob Damian:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!