Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care locuitorii din Ploiești și din comunele situate la o distanță de 8 km de municipiu vor avea dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, din cauza poluării, a anunțat deputatul Laura Fulgeanu-Moagher, informează Observatorul Prahovean.
”Astăzi în plenul Camerei Deputaților, a fost adoptat proiectul de lege pe care l-am inițiat în 2019, prin care locuitorii din Ploiești și din comunele Bucov, Valea Călugărească, Blejoi, Berceni, Bărcănești, Pucheni și Brazi, plus satul Strejnicu, pe o rază de cel puțin 8 km de la marginea municipiului, vor avea dreptul la reducerea vârstei de pensionare cu doi ani fără penalizarea prevăzută la art.65, alin.(4) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a anunțat deputatul Laura Fulgeanu-Moagher.
În proiectul care a ajuns anul trecut la Senat se preciza faptul că beneficiază de această facilitate, respectiv reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, ”persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza prelucrării țițeiului”, fiind menționate municipiul Ploiești și comuna Brazi, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități.
La începutul lunii august, Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești a lansat o petiție online pentru strângerea de semnături pentru includerea municipiului în zonele afectate de poluarea generată de industria de rafinare a petrolului, după modelul prin care zeci de orașe și comune din județul Hunedoara beneficiază de reducerea vârstei de pensionare.