În total, aproximativ 500.000 de oameni (cei 150.000 de locuitori ai orașului Aachen, dar și cei din orașele din zonă) vor putea să se înregistreze pe un site pentru a solicita pastilele de iod. Acestea împiedică absorbția iodului radioactiv după un accident nuclear, ajutând astfel la prevenirea cancerului tiroidian. O administrare incorectă a pastilelor poate avea însă efecte dăunătoare pentru sănătate.

Orașul Aachen se află la doar 70 de kilometri distanță de centrala nucleară din Tihange, care a fost închisă în repetate rânduri, la fel ca și cealaltă centrală nuclerară din Doel, în apropiere de Anvers, pentru diferite verificări privind securitatea.

Germanii și-au exprimat adesea nemulțumirea că această centrală este încă funcțională. Mai precis, ei au fost recent un lanț uman care s-a întins din orașul german și până la centrala belgiană pentru a solicita închiderea unității.

Germania va închide toate reactoarele sale nucleare până în 2022. Belgia are un plan de a închide un reactor de la centrala Doel în 22, unul de la Tihange în 2023, în timp ce celelalte cinci vor fi închise până în 2025. Autoritățile germane sunt nemulțumite însă, cerând să fie accelerate lucrurile.

Decizia oficialilor din Aaachen de a distribui pastile cu iod este una neobișnuită, având în vedere că nu este nicio urgență, notează sursa citată.


Citește și: Anual, sistemul sanitar românesc înghite între 7 și 8 miliarde de euro. Unde sunt banii?


Foto: EPA/Arhivă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.