Irinel Popescu, preşedintele organizaţiei Bucureşti al PC a decis că este timpul să renunţe la politică. Chirurgul a decis să activeze doar în medicină, domeniul în care a obţinut cele mai bune rezultate.
„După 60 de ani de viaţă şi 10 ani de politică, am decis că este esenţial să-mi aloc timpul şi energia activităţii în care competenţa şi experienţa mea dau cele mai bune rezultate: medicina. În următorii ani doresc să mă dedic integral cercetării, chirurgiei şi luptei pentru dreptul la viaţă al fiecărui pacient care îşi pune speranţele în medicina românească. Ecourile excepţionale ale Congresul Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Gastroenterologilor şi Oncologilor (IASGO), pe care l-am organizat recent la Bucureşti, şi amploarea proiectelor medicale dezbătute cu acest prilej m-au convins că aceasta este cea mai bună decizie. De astăzi, am agăţat politica în cui. Nu mai sunt membru al niciunui partid politic. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost colegi şi le urez mult succes în continuare”, a declarat Irinel Popescu, potrivit comunicatului PC.
Conservatorii precizează că, în urma deciziei lui Irinel Popescu, conducerea Organizaţiei Bucureşti a PC va fi asigurată de un preşedinte interimar desemnat de forurile centrale ale partidului.
Pentru funcţia de vicepreşedinte PC a fost numit Dinu C. Giurescu, se mai arată în comunicat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.