„Voi propune, luni, elaborarea unui act administrativ pentru instalarea unui manager interimar la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Doctor Constantin Opriş” din Baia Mare care să asigure buna funcţionare a spitalului în condiţiile de restricţionare a accesului în spital din cauza coronavirusului şi vom demara o ancheta a Corpului de Control al Consiliului Judeţean la Serviciul de achiziţii publice a spitalului”, a anunțat Gabriel Zetea pe Facebook.

Și a continuat: „Voi propune, de asemenea, suspendarea din PSD a doamnei Pintea şi a tuturor celor care ar putea avea legătură cu acest caz până la soluţionarea în instanţele de judecată a acuzaţiilor”.

Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, este acuzată că a luat mită 10.000 de euro și 120.000 de lei, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de lucrări la Spitalul Județean Baia Mare, pe care l-a condus.

Tribunalul București a admis, în seara zilei de 29 februarie, cererea DNA de arestare preventivă a fostului ministru al Sănătății.

Procurorii DNA au motivat că Sorina Pintea prezintă pericol pentru ordinea publică, iar decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.