Ministrul de interne a spus că au revenit în școli un număr de 2,2 milioane de copii, deși în plan erau prevăzuți 2,4 milioane. Numărul a scăzut în urma modificării scenariilor de funcționare.

„În România avem 25.503 clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ. Dintre acestea, 4.000 nu au demarat procedurile pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Dintre acestea, 15% au autorizaţie, 20% sunt în curs de obţinere a autorizației şi 50% nu au nevoie de autorizaţie pentru că știți foarte bine, conform legii, autorizația se obține când apar modificări la clădirea respectivă”, a declarat Lucian Bode, luni seara, la Digi24.

Ministrul a mai spus că din totalul unităților școlare, de 17.845, doar 6.000 au un sistem propriu de pază: „Mai sunt unele școli care au supraveghere video, dar nu este același lucru.”

De asemenea, Lucian Bode a spus că au mai fost descoperite 14 școli care nu aveau sistemele de încălzire puse la punct, iar în cazul lor, elevii au rămas să facă orele online.

Ministrul a vorbit și despre situația în care se află mijloacele de transport alocate școlarilor.

„Am verificat mijloacele de transport școlar, pentru că avem înregistrate 4.762 de astfel de mijloace de transport, microbuze, autobuze școlare și am identificat 538 dintre acestea nefuncționale. Acestea nu au circulat astăzi, pentru că le-am transmis proprietarilor, primăriilor, școlilor să-și pună la punct aceste mijloace de transport și doar după ce au remediat defecțiunile să le pună în circulație”, a mai precizat Lucian Bode.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI