Primul ministru a precizat că o mare responsabilitate au și directorii de școli, diriginții sau învățătorii, care vor trebui să țină permanent legătura cu părinții, în contextul pandemiei de coronavirus.

”Se ştie de mult cum începe şcoala. A existat un dialog permanent cu conducerile unităţilor şcolare, cu cadrele didactice, cu sindicatele din educaţie, cu autorităţile locale. Am instituit obligaţia managerilor, directorilor de şcoli, de a asigura, prin intermediul diriginţilor, învăţătorului, legătura cu părinţii, astfel încât să se ia toate măsurile şi suntem pregătiţi să reacţionăm la orice situaţie care apare”, a afirmat Orban, potrivit Agerpres.

Ludovic Orban a declarat că guvernul a alocat 50 de milioane de euro către administrațiile locale pentru achiziția de măști de protecție şi materiale sanitare dezinfectate pentru elevi.

În plus, conform premierului, toate cheltuielile făcute din bugetele locale pentru siguranţa sanitară a elevilor vor fi decontate.

„Decontăm autorităţilor locale cheltuielile făcute pentru achiziţionarea acestor materiale, echipamente, substanţe care sunt necesare pentru protecţia sanitară a copiilor”, a adăugat primul-ministru.

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Ministrul Educației: ”Școala trebuie să afle de la Direcția de Sănătate Publică în ce scenariu va trece”

Alexandru Rafila: ”Această pandemie va mai dura probabil cel puțin doi ani. Virusul nu va dispărea”

Monica Anisie: ”96,4% dintre unitățile de învățământ sunt pregătite pentru începutul de an școlar”

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BOMBĂ! Unde se mută Simona Halep cu Toni Iuruc din iunie. Decizia e clară, totul e finalizat
Playtech.ro
BOMBĂ! Unde se mută Simona Halep cu Toni Iuruc din iunie. Decizia e clară, totul e finalizat
O soţie înşelată a fost dată în judecată de amanta care considera că i-a fost pătată imaginea pe reţelele sociale
Observatornews.ro
O soţie înşelată a fost dată în judecată de amanta care considera că i-a fost pătată imaginea pe reţelele sociale
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)