Iniţiativa liderului PNL vine în continuarea anunţului preşedintelui Klaus Iohannis care, în discursul de la sediul din Modrogan, după victoria din turul doi a alegerilor prezidenţiale, anunţa că se implica pentru constituirea unei noi majorităţi parlamentare.

PNL are, în prezent, o susţinere slabă în Parlament, care se va vedea la votul pe noul proiect de buget pe 2020 dar şi la moţiunile simple anunţate de PSD la adresa miniştrilor noului Cabinet, Florin Cîţu, de la Finanţe, fiind primul pe lista social-democraţilor.

Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin l-au sfidat pe liderul Pro România, Victor Ponta, şi au votat învestirea Guvernului, alături de câţiva parlamentari. Ulterior, Ponta a anunţat că toţi cei care au votat sunt excluşi din partid.

Pe surse, s-a vehiculat plecarea celor doi la Partidul Naţional Liberal.

Victor Ponta a intrat în conflict şi cu Mihai Tudose, din cauza susţinerii Executivului Orban.

De altfel, mesajele transmise de liderul Pro România, după eşecul PSD de la prezidenţiale, arată că acesta s-ar putea îndrepta spre o colaborare cu noul PSD. Asta în condiţiile în care relaţia sa cu Marcel Ciolacu, care care ar putea prelua şefia interimară a PSD, este una foarte bună.

Ponta a vorbit, după prezidenţiale, chiar despre o unificare a stângii, dar fără Viorica Dăncilă, lucru care s-ar putea realiza, după debarcarea actualei conduceri a PSD.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații