Potrivit afirmațiilor lui Lukașenko, preluate de mass-media de stat din Belarus, acesta a vorbit cu Putin la telefon sâmbătă dimineața, la ora locală 10.00, despre criza tot mai mare din sudul Rusiei.

„Cel mai periculos lucru, după cum înțeleg eu, nu a fost situația în sine, ci modul în care ar fi putut evolua și consecințele ei. De asemenea, mi-am dat seama că a fost luată o decizie dură – aceea de a distruge. I-am sugerat lui Putin să nu se grăbească. Să discutăm cu Prigojin, cu comandanții săi”, și-a amintit Lukașenko despre acele prime conversații cu liderul de la Kremlin.

Lukașenko a precizat că Putin i-a spus atunci că Prigojin nu răspunde la apelurile telefonice, așa că a încercat să găsească numere de telefon pentru a-l contacta pe Prigojin și „până la mijlocul zilei, am organizat până la trei canale prin care să putem comunica cu Rostovul”.

Lukașenko a mai declarat că la ora locală 11.00 l-a sunat pe Prigojin, care „a răspuns imediat la telefon”, precizând că liderul Wagner părea euforic.

Am vorbit prima rundă, de 30 de minute, într-un limbaj de înjurături. Exclusiv. Erau de 10 ori mai multe înjurături – le-am analizat mai târziu – decât vocabularul normal. Bineînțeles, el și-a cerut scuze în prealabil și a început să-mi spună totul folosind aceste cuvinte obscene.

Aleksandr Lukașenko:

CNN menționează că a contactat serviciul de presă al lui Prigojin pentru un punct de vedere și că până acum nu a primit niciun răspuns.

Precizările lui Lukașenko despre negocierile cu șeful grupării paramilitare vin după ce liderul de la Minsk a anunțat marți că Prigojin a ajuns în Belarus, conform acordului negociat de cei doi pentru a pune capăt rebeliunii de sâmbătă a mercenarilor Wagner, care porniseră într-un „marș al dreptății” către Moscova pentru a cere socoteală înaltului comandament militar rus. Vineri, Prigojin acuzase armata rusă că a bombardat, din spate, o tabără Wagner din Ucraina.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Jumbo 28.06.2023, 16:55

Important e ca acum patriotul Prigojin e la 200 km de kiev, si la o zvarlirura de bat de polonua si baltice

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.