Fostul ministru a afirmat, de asemenea, că decizia CCR pe tema interceptărilor nu este clară pe tema retroactivităţii şi duce la interpretări diferite în rândul judecătorilor, creând haos în Justiţie.
„Interpretarea diferită a unei decizii a Curţii Constituţionale care nu e clară cu retroactivarea crează un haos în justiţie sau crează interpretări diferite şi soluţiile vor fi diferite. Fiecare judecător va decide, or exact previzibilitatea justiţiei este un exemplu de drept al omului pentru că omul are dreptul la o justiţie previzibilă, nu la loterie. Depinde la ce judecător nimeresc”, a subliniat Macovei.
Ea s-a referit la interpretarea unuia dintre membrii Curţii Constituţionale, Daniel Morar, potrivit căruia interceptările care au trecut de camera preliminară rămân legale. De asemenea, Monica Macovei a amintit şi de interpretarea dată de judecătorul Cristi Dănileţ, care consideră legale toate interceptările făcute până acum de SRI pentru că au fost efectuate în baza unei legi care nu era încă declarată neconstituţională, însă problema este la mandatele aflate în curs, care nu mai sunt valabile din momentul publicării deciziei CCR.
Ea a mai susţinut că serviciile nu fac niciodată urmărire penală, SRI asigurând de ani de zile doar suportul tehnic. Implicarea SRI a început după identificarea în strategia de siguranţă naţională a corupţiei ca pericol la siguranţa naţională, a adăugat Macovei, dând exemplul Ucrainei, care a fost „foarte uşor de cucerit find coruptă”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro