Cum a reușit maica Irina, singura călugăriță șoimar, să educe o pasăre de pradă ca în secolul al XIII-lea, în Serbia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ascunsă în valea râului Mileševka, aproape de Prijepolje, Mănăstirea Mileševa adăpostește o poveste inedită: maica Irina, singura șoimară dintre călugărițe, îmbină tradiția medievală cu devotamentul religios. Aceasta este mănăstirea unde odinioară se aflau moaștele Sfântului Sava și unde fresca Îngerului Alb continuă să impresioneze vizitatorii cu frumusețea sa, conform Blic, parte a grupului Ringier.
Cuprins:
Cum a început pasiunea maicii Irina pentru șoimărie
Într-un interviu acordat publicației Blic în 2023, maica Irina a atras atenția publicului povestind despre pasiunea sa pentru șoimărie, în timp ce un șoim stătea mândru pe brațul ei. Călugărița a explicat că totul a început dintr-o nevoie practică, atunci când porumbeii au început să provoace pagube considerabile în incinta mănăstirii.
„Acum câțiva ani am avut un șoim, l-am luat pentru că aveam o mulțime de porumbei acolo care făceau pagube mari în mănăstire. Și apoi am luat acel șoim, iar părintele Neontija, preotul nostru, s-a ocupat de el, iar eu am început să mă interesez de el puțin, puțin câte puțin”, a povestit maica Irina. De-a lungul timpului, pasiunea sa pentru șoimărie a crescut, iar când mănăstirea a rămas fără șoimi, aceasta a început să îngrijească un uliu, devenind astfel șoimărița principală a lăcașului de cult.
O tradiție veche de opt secole, dusă mai departe de maica Irina
Șoimăria are rădăcini adânci în istoria Serbiei medievale, fiind una dintre tradițiile de curte cele mai apreciate de familia regală Nemanjić, care a și construit Mănăstirea Mileševa în secolul al XIII-lea. Imaginea unei călugărițe tinere, purtând un șoim pe mănușă la intrarea mănăstirii, evocă o legătură vie între trecut și prezent, dând viață unei moșteniri vechi de opt secole. Această practică nu doar conservă tradiția, dar și insuflă un respect profund față de natură.
„Îmi place foarte mult șoimăria. Necesită multă răbdare și grijă. Trebuie să câștigi încrederea păsării treptat. De exemplu, trebuie să o măsori în grame ca să știi când poate zbura și câtă carne să-i dai pentru a o menține echilibrată între prădător și aliat al omului”, a adăugat maica Irina, dezvăluind detalii despre munca sa zilnică.
Legătura dintre om și pasăre, bazată pe încredere și respect
Șoimăria, inclusă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, nu este doar o abilitate. Este o artă ce necesită o legătură profundă între om și pasăre, bazată pe încredere și respect reciproc.
„Un șoimar trebuie să învețe să citească schimbarea cea mai mică în comportamentul păsării – poziția penelor, dilatarea pupilelor, respirația. De fiecare dată când o eliberezi în aer, pasărea este complet liberă să plece. Dacă se întoarce, acea întoarcere este dovada supremă a relației desăvârșite”, explică maica Irina.
Mănăstirea Mileševa nu este doar un sanctuar al liniștii și credinței, ci și un spațiu unde tradiția medievală a șoimăriei este reînviată. Pentru maica Irina, fiecare zbor al șoimului său este un test al încrederii, o uniune între om și natură. În inima Serbiei, această practică străveche continuă să fie un simbol al armoniei dintre blândețea umană și sălbăticia naturii.
