Noi amenințări făcute de Donald Trump asupra Iranului: „Vor fi loviți foarte puternic, nu vă îngrijorați”

Comentează
Donald Trump. Foto: Getty Images

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat un avertisment dur la adresa Teheranului, precizând că Iranul va fi „lovit extrem de dur” dacă ancheta va stabili o legătură între regimul iranian și atacul violent produs la bordul unui avion al companiei FlyDubai, care efectua o cursă către Israel.

„Da, dar lucrăm la asta chiar acum”

Incidentul a avut loc la bordul unei aeronave care părăsise Dubaiul cu destinația Tel Aviv. Potrivit datelor oferite de platforma Flightradar24, aeronava a pierdut brusc aproximativ 5.000 de metri altitudine (17.000 de picioare) în doar un minut, după ce copilotul l-a atacat pe căpitan în timpul zborului.

Pasagerii au descris momente de groază, menționând că au fost nevoiți să dea buzna spre cabina piloților și să intervină direct în lupta pentru controlul manșei, reușind să prevină o prăbușire catastrofală.

În urma intervenției, aparatul de zbor a aterizat de urgență în Arabia Saudită, iar pasagerii, în majoritate cetățeni israelieni, au fost ulterior preluați de o cursă de salvare și transportați în siguranță acasă.

Întrebat la Casa Albă dacă consideră că Iranul este implicat în acest incident, Donald Trump a declarat că datele preliminare sugerează această ipoteză, însă investigația este în plină desfășurare. Totodată, liderul de la Casa Albă a dat asigurări că Statele Unite vor răspunde ferm în cazul în care responsabilitatea Teheranului va fi confirmată.

„Aș spune că răspunsul, pe baza a ceea ce aud, este da, dar lucrăm la asta chiar acum”, a declarat Trump reporterilor, relatează Euronews.

Totodată, Trump a fost întrebat și dacă Statele Unite vor riposta militar împotriva Iranului în eventualitatea în care ancheta va confirma implicarea Teheranului în incident: „Oh, vor fi loviți foarte puternic, nu vă îngrijorați”, a precizat liderul american.

Mobilizare masivă în Orientul Mijlociu

Reacția Washingtonului vine pe fondul unei mobilizări militare masive desfășurate de SUA în Orientul Mijlociu.

Potrivit informațiilor din presă, armata americană a redesfășurat baterii de rachete Patriot în Arabia Saudită și Qatar pentru protejarea infrastructurii energetice, în timp ce grupuri de luptă conduse de portavioane, inclusiv USS Theodore Roosevelt, au fost direcționate spre regiune.

În paralel, autoritățile din Emiratele Arabe Unite și din Arabia Saudită au deschis anchete extinse pentru a stabili dacă actul violent a fost un atac terorist.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că suspectul ar fi fost supus unei îndoctrinări radicale islamiste. Copilotul acuzat de declanșarea atacului a fost transferat sub pază din Arabia Saudită în Emiratele Arabe Unite, unde este cercetat de echipele de securitate.

Pilotul FlyDubai atacat de copilot povestește cum și-a salvat pasagerii

Cursa aeriană pe ruta Dubai - Tel Aviv de miercuri, 30 septembrie 2026, s-a transformat într-o scenă de groază la mii de metri altitudine, după ce copilotul navei a încercat să prăbușească aeronava FlyDubai cu 174 de pasageri la bord.

Pilotul Smit Machchhar, cetățean indian din Mumbai, a fost atacat cu un cuțit de colegul său, un copilot de naționalitate omaneză, chiar în timpul zborului. În ciuda rănilor grave, Machchhar a reușit să deblocheze ușa cabinei, permițând pasagerilor și membrilor echipajului să intre și să-l imobilizeze pe atacator.

Pilotul indian Smit Machchhar, grav rănit în timpul tentativei de deturnare a avionului FlyDubai care zbura miercuri dimineață din Dubai spre Tel Aviv, a mărturisit, în primele declarații publice legate de incident, că a fost hotărât să nu-i lase pe alții să moară, relatează BBC.

„Eram întins pe podea, rănit, dar mi-am spus să încerc încă o dată să deschid ușa din interior”, a mărturisit el într-un apel video cu prim-ministrul indian Narendra Modi.

„Au intrat și alții și au avut un rol (în evitarea prăbușirii avionului - n.r). Eu, desigur, luptam pentru propria mea viață, dar în același timp știam că nu-i voi lăsa pe alții să moară”, a adăugat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Oana Țoiu, la seminarul „The Black Sea Security Seminar ’26 - Secure Euxeinos, Secure Europe”. Sursa foto: Facebook / Ministerul Afacerilor Externe
ExclusivInterviu
10:00
Mihai Chihaia, analist în securitate europeană: „Este nevoie de mai mult leadership de idei la Bruxelles, din partea României, pentru consolidarea securității maritime”
Avertizari imediate vreme rea România
09:02
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România cu ceață și vijelii cu rafale de până la 120 km/h
MONDEN
Valerie Lungu și Mirela Vaida la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:24
Ce studii au Valerie Lungu și Mirela Vaida: „Nu știi cine o remarcă”. Dezvăluiri făcute la Asia Express 2026 de Alex Gîlcă
Iulia Vantur
09:14
Iulia Vântur și Salma Khan, împreună la un ritual sacru în India. Apariție rară a celor doi
POLITIC
Luca Niculescu este surprins zâmbind în timp ce vorbește la un microfon și gesticulează ușor cu mâna stângă.
09:26
Luca Niculescu vrea ca până joi să aibă lista de miniștrii și programul de guvernare: „Nu promit miracole”
Luca Niculescu, propunerea de premier a lui Nicușor Dan, este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE. Foto: Administrația Prezidențială
08:56
Luca Niculescu propune un acord politic pe șase luni, pe fondul cerințelor PSD și al refuzului PNL de a intra la guvernare: „A venit momentul să accelerăm”
Ultimele știri
10:17
Temperaturi scăzute, ploi de până la 40 l/mp și ninsori la munte. Meteorologii ANM au emis cod galben de vreme rea
10:14
Adrian Nartea, mesaj pentru șoferii nervoși după ce a alergat 21 de kilometri în București: „Senzatia de libertate nu poate fi mai mare”
10:04
Ilie Bolojan, Oana Gheorghiu și Mihai Jurca, la Festifall în Oradea. Premierul interimar s-a plimbat prin centrul orașului alături de parteneră
10:01
Povestea de dragoste dintre Pepe și Yasmine. „Când am ajuns acolo am văzut-o deja cu alți ochi”
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Un bărbat la laptop foloseste inteligenta artificiala la laptop, poartă o cămașă albastră și stă la un birou alb. În stânga imagini este și o grafică au AI
09:35
„AI este mai puțin reglementată decât o cutie de lapte”, spune șeful Microsoft și cere reguli mai dure
Nufărul uriaș Victoria Colombiana. Sursa foto: Magdalena, C. et al. / Phytotaxa, 2026.
08:12
O plantă uriașă, cu frunze de 2 metri, vizibilă din spațiu, descoperită întâmplător cu Instagram. Ar exista doar 50 în lume
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Ciocan de judecător pe un birou
07:28
Un român stabilit în Anglia a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a încercat să își ucidă fosta soție și să îi incendieze casa pentru că a refuzat „să i se supună”
Laurențiu Drăghici. Sursa foto: captură Youtube / Valea Prahovei TV
ExclusivAnaliză
07:00
Ce pedeapsă și-a negociat comisarul care a ordonat distrugerea în secret a arhivei de la Poliția Ploiești. Actele scăpate din foc au fost terminate de apă
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?