Doctorii Laurențiu Belușică și Dumitru Vartic folosesc o sursă de curent electric a spitalului pentru autoturismele lor electrice. În acest timp, primăria din Găești le oferă lunar bani pentru transport.
Cuprins:
Creșterea prețului utilităților a încărcat bugetul de cheltuieli al spitalelor. Uneori, administrațiile locale folosesc banii cetățenilor ca să ajute spitalele. Așa s-a întâmplat la Găești, județul Dâmbovița.
„A fost suficient să-i spun domnului primar Grigore Gheorghe că îmi tremură mâna când semnez factura la gaze și la lumină”, a declarat managerul Laurențiu Belușică, pe 1 februarie 2023. Primăria a ajutat spitalul.
Pe 27 martie, Libertatea s-a deplasat la Spitalul Orășenesc Găești, cel care tratează nu doar pe cei aproximativ 13.000 de locuitori ai localității, dar și numeroasele comune din zonă.
La ora 11:00, două autoturisme se află parcate în apropierea peretelui lateral-stânga al clădirii medicale, ambele fiind conectate prin intermediul unui cablu la o priză. Deasupra sursei de curent este montat un contor electric. Curentul vine de la spital, gratis pentru cei doi posesori de mașini electrice.
Automobilul de culoare vișinie, marca Opel, este al managerului Belușică. Mașina Tesla gris, aflată și ea la încărcat, aparține medicului anestezist Dumitru Vartic.
- Domnule director, vă încărcați autoturismul personal de la o sursă a spitalului pe care-l conduceți. Plătiți spitalului curentul electric consumat?
- Priza de la care îmi încarc mașina nu aparține spitalului. Nu aș fi putut face așa ceva dacă ar fi fost priza spitalului!
- Dar este montată pe clădirea spitalului?!
- Este o priză oferită unui operator de telefonie mobilă cu care spitalul a încheiat o înțelegere privată. Acolo este montat și un contor, iar operatorul GSM care a montat pe clădire o antenă ne plătește lunar consumul lor de curent.
- Și dumneavoastră plătiți operatorului GSM curentul pe care-l folosiți pentru mașină?
- Eu încarc autoturismul ocazional, mai mult pe timpul iernii. Este un consum mic, sub 10 lei pe zi. Am vorbit cu dânșii la telefon și mi-au spus prietenește că nu au nimic împotrivă dacă îmi încarc mașina la priza lor.
- Și este normal să acceptați un serviciu oferit gratis de către un client cu care spitalul pe care-l conduceți are o relație contractuală? Nu este un conflict de interese!?
- De ce să fie? Este vorba de ceva ocazional. Când o să se încălzească vremea, nu o să mai am nevoie să-mi încarc mașina. Operatorul consumă 8.000 kW pe lună, iar eu abia ajung la 100 kW! Știu că există o reclamație făcută de o doamnă doctor din spital și poliția a făcut verificări acum câteva săptămâni.
Libertatea a stat de vorbă vineri și cu doctorul anestezist Dumitru Vartic, care își încarcă autoturismul marca Tesla la aceeași priză pe care o folosește și managerul spitalului. Spre deosebire de manager, medicul susține că plătește curentul direct managerului.
- Domnule doctor, vă încărcați zilnic autoturismul personal la o priză a spitalului la care lucrați!
- Da. Așa este.
- Și plătiți pentru curentul electric consumat?
- Da. Plătesc.
- Cui? Spitalului?
- Da. Îi ofer în fiecare lună bani managerului Bălușică.
- Și la cât se ridică suma oferită pentru plata curentului electric?
- Depinde... Nu știu să vă spun...
Primăria Găești oferă bani tuturor cadrelor medicale care lucrează la spitalul din oraș și fac naveta pentru a ajunge la locul de muncă. „Le decontăm transportul. Este un fel de stimulent pentru a-i încuraja pe medici să lucreze în spitalul nostru”, a declarat pentru Libertatea primarul Grigore Gheorghe.
Edilul a precizat că tocmai ce a semnat plățile pentru luna februarie. „Sumele variază în funcție de zilele lucrate, gărzi. Decontăm abonamentele de tren, autobuz sau la kilometri rulați cu autoturismul personal. Acum, managerul Belușică va primi aproximativ 600 de lei, iar anestezistul va primi doar 240 de lei. Pentru un medic, media lunară este de 500 de lei”, a spus primarul din Găești.
Directorul medical al spitalului din Găești, doctorul Anca Stamate, a oferit o altă versiune a poveștii legată de contractul cu operatorul GSM care a primit permisiunea de a monta o antenă pe clădirea unității medicale.
„În calitate de director medical și membru al Comitetului Director al spitalului nu am reușit să identific existența unui contract valabil la momentul respectiv. Precizez că am avut dezbateri pe acest subiect controversat în cadrul ședințelor periodice ale Comitetului Director, cu privire la acordul autorității locale de montare a unei antene de telefonie mobilă pe clădirea spitalului, întrucât contravine legilor în vigoare”, a susținut doctorița.
Anca Stamate, care a dobândit și statutul de avertizor de integritate, a adăugat că în legătură cu acest subiect a făcut o sesizare penală la DNA în urmă cu trei săptămâni.
„Există un dosar de urmărire penală legat de înțelegerea cu operatorul GSM, deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, fiind de competența lor”.
În legătură cu banii acordați pentru transport de către Primărie, directorul medical susține că „în conformitate cu ultimele decontări pentru navetă, care s-au făcut în luna decembrie 2022, managerul Laurențiu Belușică a primit 1.200 de lei pe lună, iar noi, ceilalți medici, am primit 484 de lei, în funcție de prezența la locul de muncă”.
Când a întrebat de ce se practică decontarea diferențiată „mi s-a comunicat că managerul s-a înțeles cu primarul ca dânsului să i se deconteze lunar 1.200 de lei”, a precizat avertizorul de integritate.
User Șters 04.04.2023, 11:33
Doamna ziarista să știți că lăsați o umbră de îndoială cititorilor cu articolul dumneavoastră! Dumneavoastră scrieți acolo că priza este montată sub un contor care înregistrează consumul. Dacă acel contor este al altcuiva decât al spitalului, ați pierdut din start, mai ales dacă acel cineva este o firmă privată. Puteți bate moneda pe conflict de interese, dar la ce sume s-au furat, orice instanță din România vă va râde în nas. Nici nu va ajunge în faza de judecată chestia asta!
Raptorlvm1 04.04.2023, 15:02
Salveaza planeta .
X01Y 04.04.2023, 21:51
Un alt articol provocator, marca Libertatea. Dacă e un sondaj public, NU, nu-i iubim pe doctori, sunt lacomi, hrăpăreți, egoiști, inumani în relația cu pacienții. Statul nostru mafiot ne jupoaie, la propriu, cu taxe, impozite doar să poată susțină categoriile sociale total neproductive din politică, justiție, poliție și nu în ultimul rând, sănătate. Au dat numeroase tunuri financiare în perioada pandemiei, măști, materiale sanitare, dezinfectanți, medicamente, vaccine, făcute apoi cadou altor țări, in timp ce românii mureau pe rupte, asistați de minunații noștri doctori. Bravo, Libertatea, cenzurați comentariul, este manipulator și mincinos, doar cei mai sus amintiți sunt curați ca lacrima și nu pot fi acuzați de nimic.
User Șters 04.04.2023, 23:15
Moșule, tu ai acasă câine de pază? Ce produce câinele ăla, îl înjugi la căruță sau la plug? Toarce, coase în gherghef? Îți dă lapte și ouă primăvara și lână toamna? Că bați câmpii despre "categoriile neproductive"! La tine acasă ai flori în vază sau în ghivece? Ce produc alea? Că de consumat, consumă, apă, e 10 lei m³! Trebuie să ai grijă de ele, să le uzi, să le cureți! Articolul este prost conceput, tendențios chiar! Spune tanti ziarista asta că cei doi ia curent gratis de la spital, dar în fraza următoare spune că mașina era băgată în priză și priza era pusă după un contor; păi dacă era pusă după un contor, curentul ăla nu era gratis, cineva, ( nu spitalul!), plătea curentul! Niciun furnizor de energie electrică nu instalează contor după contor aceluiași consumator! Da, ai dreptate, medicii sunt foarte mulți dintre ei, hrăpăreți, fără empatie, miștocari, obraznici chiar! Dar dacă tu ziarist bați câmpii, cu ce ești mai breaz? Ce serviciu ai făcut cititorilor? Dacă în acest caz, când oricine are curent electric în casă realizează că doamna ziarista este răuvoitoare, cititorii sunt dezinformați, în alte cazuri când n-ai idee despre mersul lucrurilor, ziaristul face din cinstit, hoț și din hoț, cinstit!
enoonmai 04.04.2023, 23:21
Banii pe care-i plateste primaria pentru transport, impreuna cu cheltuielile pentru combustibil/curent, se pun frumos deoparte si se strang in vederea cumpararii unui autoturism nou. Ce, daca primaria deconteaza transportul, vreti ca oamenii sa vina cu transportul in comun? Ar costa prea putin.