Pentru al cincilea an consecutiv, la „Târgul de manuale” sunt aşteptaţi elevii claselor XI – XII care vor să-şi cumpere, la preţuri reduse, manuale şcolare de care au nevoie în noul an educaţional 2013 – 2014. Micii întreprinzători „anticari” de manuale din Parlamentul Local al Tinerilor Sector 2 vin astfel în sprijinul mai tinerilor lor colegi care îşi pot procura manualele de care au nevoie la preţuri accesibile oricărui buzunar, iar ei, la rândul lor, vor obţine banii necesari pentru achiziţionare noilor cărţi de studiu.
Tinerii liceeni parlamentari au decis să organizeze acest târg imediat ce a început noul an şcolar, în zilele de 21 şi 22 septembrie, precum şi 28 şi 29 septembrie, pentru că prin vânzarea cărţilor folosite la preţuri mai mici, negociabile, pot câştiga atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii lor.
Pe aleile parcului Obor vor fi instalate standuri la care se vor vinde manuale doar de către elevii de la liceele şi colegiile naţionale din sectorul 2 şi pot cumpăra elevi din toată Capitala. Târgul de manuale din Parcul Obor va fi deschis între orele 12.00 – 18.00.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.