Universitatea anunțase, după ce a primit aprobare de la Comitetul de Vaccinare, că se pot vaccina inclusiv moldovenii care nu au buletin de România, așa că nu prezența în număr mare a cetățenilor de peste Prut nu a fost neapărat o surpriză.

Pentru a-i înregistra, personalul din centrul de vaccinare le-a introdus manual datele de pașaport în Registrul Electronic Național de Vaccinări.

„Din punctul nostru de vedere, campania merge bine, așa cum ne-am pregătit – așa facem. Peste 1.000 de oameni sunt implicați, se lucrează în schimburi de opt ore pe toate cele 20 de fluxuri. Mă așteptam să fie un număr mai mare de doritori, dar au fost și multe maratoane de vaccinare în Iași și mai este timp până dimineață. Am avut multe persoane din Republica Moldova care s-au vaccinat, chiar mă bucur că am putut să facem asta pentru frații noștri de peste Prut”, a declarat prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF, pentru Libertatea.

În total, începând de vineri, ora 16.00 și până duminică, la ora 16.00, peste 4.000 de persoane s-au vaccinat în cadrul maratonului care continuă până luni dimineață la ora 8.00 sau până se încheie coada întinsă pe esplanada din fața universității.

Acesta a explicat că peste trei săptămâni, în weekendul 4-6 iunie, va fi organizat maratonul vaccinării pentru administrarea celei de-a doua doze. Rectorul a spus că universitatea a funcționat ca o adevărată familie, au fost mai multe persoane care s-au oferit să fie voluntare decât a fost nevoie, iar rolul studenților a fost esențial.

„Pregătirea a fost impecabilă, iar studenții au fost exemplari. Au muncit cot la cot cu cadrele medicale, au introdus doritorii pe fluxuri, au acționat în același ritm cu toată echipa și am reușit să nu irosim dozele de vaccin”, a spus prof. dr. Viorel Scripcariu.

În ceea ce privește vaccinarea moldovenilor, surse din rândul Poliției de Frontieră au precizat pentru Libertatea că în ultimele două săptămâni a fost un trafic crescut al persoanelor pe la toate punctele de frontieră din estul țării. Autoritățile estimează că este vorba de persoane care au cetățenie română și care au trecut granița pentru a se vaccina, odată cu ridicarea limitărilor cu privire la administrarea vaccinurilor anti COVID-19.

De altfel, România a făcut constant donații către Republica Moldova cu doze de la Oxford – AstraZeneca, ultima dintre acestea fiind de 100.000 de doze pe data de 7 mai. Tot atunci, prim-ministrul României, Florin Câțu, a declarat că s-a încheiat un acord cu conducerea statului de peste Prut pentru revânzarea lunară a 200.000 de doze de AstraZeneca din cele primite de România de la Uniunea Europeană.

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Exclusiv: Câți bani au strâns Smiley și Gina la botezul fiicei lor. Mulți nu ar fi făcut asta în locul lor
Playtech.ro
Exclusiv: Câți bani au strâns Smiley și Gina la botezul fiicei lor. Mulți nu ar fi făcut asta în locul lor
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Observatornews.ro
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
Știrileprotv.ro
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021
PUBLICITATE
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021