„Am avut o lege a PSD care prevedea o majorare de 40%. S-a făcut o majorare de 14%, apoi la începutul acestui an s-a venit şi cu ceva punctual pentru pensiile cele mai mici, plus o mărire de 10%”, a spus Marcel Ciolacu.
„Noi trebuie să avem în vedere inflaţia. Cumva toate veniturile românilor, atât în privat, cât şi la stat, la jumătatea acestui an, cel târziu în septembrie, trebuie discutate şi mărite”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a dezvăluit că în privința facturilor mari la energie electrică există o soluție, care va trebui însă „cântărită” de guvern împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Ori mărim capacităţile de producţie, ca să avem surplus de energie, ori dacă vii şi reglementezi preţul, el nu poate fi acoperit decât prin import şi atunci subvenţionezi importul de energie”, a precizat Marcel Ciolacu.
„Este o decizie sensibilă şi trebuie cântărită şi cu cei de la ANRE. Poate că şi ei ar fi trebuit să ia aceste decizii din timp, cu contracte bilaterale şi atunci industria românească nu ar fi avut această problemă, dacă industria românească ar fi avut contracte bilaterale pe termen lung”, a menționat Marcel Ciolacu.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro