„Taxele vamale pentru toate mărfurile importate din Ucraina vor fi acum reduse la zero, iar toate cotele vor fi eliminate”, potrivit unui comunicat al guvernului britanic. Măsura vizează mai ales produse precum orzul, mierea, păsările de curte şi conservele de roşii.
Secretarul pentru comerţ internaţional Anne-Marie Trevelyan a promis astfel că „Regatul Unit va continua să facă tot ce îi stă în putere pentru a sprijini lupta Ucrainei împotriva invaziei brutale şi neprovocate a lui Putin şi pentru a contribui la asigurarea securităţii şi a prosperităţii pe termen lung a Ucrainei şi a poporului său”.
În paralel, Londra a decis să interzică exportul unor produse şi tehnologii pe care Rusia „le-ar putea folosi pentru a suprima poporul eroic al Ucrainei”. Este vorba în special despre echipamente pentru interceptarea şi monitorizarea comunicaţiilor.
Măsurile vin după ce săptămâna trecută Londra a extins sancțiunile impuse la adresa Moscovei, autoritățile britanice precizând că de la începutul invaziei ruse în Ucraina au sancționat peste 1.400 de persoane şi companii care au legături cu regimul lui Vladimir Putin.
Foto: 123rf.com

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_55837ef134d5a743e791bdcecadc002a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_62fd36d0d8f7f09453f62cd14b2742e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ec8e0a50745dfd66a8a0a8c65bc5d321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_f71b7464f3b9a66f76db323b2563e883.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bfa59dcfb71524ddd2a6053964e59ab5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_92faea3500008a52e02173a0ab434287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_02cd2825a5f27dc7e95e1ef2fc6053af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_90e0dc84100198a5f4954ea0e989675c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.