Marea Britanie, Germania și Franța vor o investigație ”credibilă”, în urma dispariției misterioase a jurnalistului Jamal Khashoggi, după ce acesta a intrat în consulatul saudit de la Istanbul. Șefii diplomațiilor din cele trei țări vor ca cei responsabili să fie găsiți și pedepsiți.
Totodată, Londra, Berlinul și Parisul au cerut, într-o declarație comună, și un răspuns detaliat din partea Arabiei Saudite, pe care Turcia o acuză de implicare în acest caz, scrie Mediafax.
"Încurajăm eforturile comune turco-saudite în acest sens și așteptăm ca guvernul saudit să ofere un răspuns complet și detaliat", au spus miniștrii de externe ai celor trei țări: Jeremy Hunt (Marea Britanie), Jean-Yves Le Drian (Franța) și Heiko Mass (Germania).
Șeful diplomației de la Londra a mai declarat că orice s-ar fi întâmplat, "de acum este absolut treaba Arabiei Saudite".
Saudiții neagă orice implicare în acest caz, iar o sursă citată de presa de stat de la Riad declară țara respinge amenințările primite din partea comunității internaționale și va răspunde oricăror acțiuni luate împotriva sa.
FOTO: EPA