Cei care vin în România din Marea Britanie intră în carantină 14 zile, chiar dacă au un test COVID negativ ori au documente care arată că au trecut prin boală.

Singurii care scapă de carantină sunt cei vaccinați.

Potrivit propunerii CNSU, care urmează să intre în vigoare marți, 1 iunie, Marea Britanie a trecut pe lista țărilor cu risc epidemiologic foarte ridicat, din cauza tulpinii indiene a coronavirusului. Joi fusese introdusă pe lista galbenă.

O altă schimbare propusă de CNSU se referă la modul de intrare în țară a cetățenilor străini și apatrizi: 14 zile de carantină, indiferent de zona în care se află țara din care vin.

Excepție de la această regulă fac persoanele vaccinate, care au trecut prin boală în ultimele trei luni sau care au petrecut ultimele două săptămâni într-o țară fără risc epidemiologic.

De asemenea, nu mai stau în carantină la întoarcerea în țară persoanele care au fost infectate și au documente care să dovedească asta – test PCR pozitiv, bilet de externare din spital sau test de anticorpi făcut cu maximum 14 zile înainte de intrarea în țară.

Hotărârea a fost emisă sâmbătă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și urmează să fie adoptată în ședință de Guvern.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Hotărârea CNSU:

Tulpina indiană, mai contagioasă și mai rezistentă la vaccinuri, clasificată de OMS drept „îngrijorătoare”, a ajuns și în România. Săptămâna trecută, INSP a anunțat că au fost depistate 12 cazuri – un cetățean român și 11 cetățeni indieni.

În Marea Britanie, săptămâna trecută fuseseră confirmate 3.424 de infectări cu varianta britanică, depistate în 151 de localități, iar SAGE a avertizat că există riscul ca noua tulpină, „cu 50% mai contagioasă decât varianta descoperită în Kent (tulpina britanică – n.r.)”, să devină dominantă.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI