Încărcaţi cu flori, cosuleţe şi multă voie bună, voluntarii din proiectul „Niciodată Singur” împreună cu Margareta Pâslaru, sub îndrumarea designerului floral Oana Lamba, au dorit să aducă mireasma Floriilor celor 26 doamne şi domni din căminul Speranţa din Bucureşti. Pe parcursul activităţii, vârstnicii au depănat amintiri şi s-au bucurat de compania şi prietenia voluntarilor Fundaţiei Principesa Margareta a României (FPMR).
Persoanele găzduite la Centrul Speranţa al DGASPC sectorul 2 sunt vizitate periodic de către voluntarii Fundaţiei, din partea proiectului ”Niciodată Singur”, pentru activităţi de socializare şi ateliere creative menite să îi stimuleze fizic şi mental şi să le readucă starea de bine vârstnicilor. Întalnirea dintre generaţii este mereu un prilej de bucurie, aducând zambet şi făcând-i pe prietenii ajunşi la vârsta senectuţii să uite pentru câteva momente de povara singurătăţii.
În Romania, numărul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani afectate de singuratate se ridică la peste 640.000. Cele mai afectate sunt femeile. Un procent de 30% dintre cele cu vârsta peste 75 de ani recunosc faptul că se confrunta cu singuratatea, conform studiului FPMR.
Fundaţia Principesa Margareta a României derulează în prezent o campanie de strângere de fonduri în beneficiul vârstnicilor în risc de izolare şi afectaţi de singurătate. Donaţiile de 2 Euro prin SMS la numărul 8834 vizează extinderea programul ”Niciodată Singur” în cât mai multe comunităţi din România, pentru a oferi sprijin moral, practic şi material bătrânilor singuri.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.