Afectată de atacul bărbatului, care între timp a fost prins de poliție, Margherita a anunțat în direct la Antena 3 că își dorește ca acesta să fie aspru pedepsit. „Nu am fost înţepată cu o lamă. Am fost înjunghiată, fraţilor! În zona inimii! De un bărbat pe care eu îl bănuiesc a fi criminal în serie, pentru că nu sunt singura atacată, şi care este încă în libertate.

Deci, să revenim la inimă, pentru că am fost înjunghiată în inimă. Şi la minte. Este omenesc să greşim, dar este diabolic să insistăm în greşeală”, a spus tânăra în vârstă de 30 de ani, care a primit deja consiliere psihologică.

„De aceea, lecţiile importante ale lumii m-au făcut să înţeleg chestiunile raţiunii. Bineînţeles, am fost consiliată de psihologi, psihiatri, doctori, specialişti extraordinari cărora le mulţumesc din toată inima mea, care este acum uşor afectată”, a mai declarat Margherita în fața camerelor de luat vederi.

INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale
Recomandări
INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale

Ieri, Viorica de la Clejani a arătat cu ce a fost înțepată Margherita de bărbatul de pe trotinetă, în București. „Mulțumesc doctorilor de la Spitalul Universitar că mi-au salvat copilul!”, a scris Viorica de la Clejani pe rețelele de socializare.

Bărbatul, găsit după o zi și reținut

Atacatorul Margheritei a fost reținut, joi, 18 august, la o zi după cele două agresiuni. „În urma activităților de investigare, desfășurate de polițiștii din Capitală, bărbatul a fost identificat și ulterior depistat în trafic, în comuna Vidra, județul Ilfov”, a transmis Poliția Capitalei, joi seară.

El a atacat, miercuri, două femei care se plimbau pe stradă. Cele două incidente au avut loc la aproximativ 10 minute distanță. Prima victimă este o adolescentă de 17 ani, care nu a avut nevoie de intervenția medicilor.

În schimb, Margherita a ajuns la Spitalul Universitar din Capitală, după ce a fost atacată. Medicii i-au scos din piept obiectul tăios cu care a fost înțepată. Ea nu a fost însă internată.

Foto: captură Antena 3

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO
Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Observatornews.ro
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Știrileprotv.ro
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
FANATIK.RO
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Orangesport.ro
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi