„În semn de înaltă apreciere pentru competența și înaltul profesionalism dovedite în domeniul justiției constituționale, pentru activitatea de garantare a supremației Constituției, a valorilor sale și a parcursului democratic al statului român, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național «Steaua României» în grad de Cavaler domnului Enache Marian, judecător, președinte al Curții Constituționale a României, doamnei Stanciu Livia-Doina, judecător, Curtea Constituțională a României, și domnului Varga Attila, judecător, Curtea Constituțională a României”, a transmis Administrația Prezidențială.
Decorarea a venit la două luni după ce au fost anulate alegerile prezidențiale. Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a decis, după o ședință care a durat mai bine de 5 ore, să anuleze primul tur al alegerilor care au avut loc pe 24 noiembrie. În turul 2, programat inițial pentru 8 decembrie, urmau să se înfrunte Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).
Totodată, ceremonia de la Palatul Cotroceni a avut loc cu trei luni înaintea noilor alegeri prezidențiale. Celor trei judecători ai Curții Constituționale le expiră mandatul de 9 ani în acest an.
Cine sunt cei trei judecători decorați de Iohannis
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a8923b9a75ffe225d26839f9f6dda30e.jpg)
Marian Enache are 70 de ani și a devenit în 2016 judecător CCR propus de PSD și numit de Senat. El a fost votat în iunie 2022 noul președinte al CCR, după ce lui Valer Dorneanu i-a expirat al doilea mandat.
Marian Enache este absolvent al Facultății de Drept a Universității Al. Ioan Cuza din Iași (1977), cu stagii de documentare în drept constituțional comparat în Franța, Spania și Italia (1990), și are un doctorat în științe juridice, specializat în drept constituțional. A fost avocat în Baroul Iași și Baroul Vaslui între 1977 și 1990 și a activat în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională după Revoluția din 1989. De asemenea, între 1990 și 1992, a fost vicepreședinte al Adunării Deputaților și membru al Comisiei de redactare a Constituției României.
În 1993, a fost consilier prezidențial în cadrul Direcției Juridice a Președinției României (președinte fiind Ion Iliescu), apoi între 1993 și 1996 a fost ambasador al României în Republica Moldova, după care avocat în Baroul București între 1998 și 2010. Apoi, timp de doi ani, a ocupat funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților. De asemenea, între 2012 și 2016, a fost membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_18adae58de02ff307669401be25e5a2f.jpg)
Livia Stanciu are 68 de ani și este judecătoare CCR propusă de PNL și numită de Klaus Iohannis tot în 2016.
Livia Stanciu este o juristă cu o carieră impresionantă, absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1980), cu studii postuniversitare în Drept penal și Managementul instanțelor. De asemenea, a obținut titlul de doctor în drept, specializarea Drept penal. A fost magistrat în diverse funcții, inclusiv președinte al Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (2007-2008), judecător la Secţia Penală a ÎCCJ (2004-2010) și procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi (1980-1994).
Ea este doctor în drept, specializarea Drept penal, cu Teza de doctorat „Exegeza legii penale”.
Livia Stanciu a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană (2012 – iulie 2016), iar din anul 1999 este membru al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, Paris. Între 2010 şi 2016, Livia Stanciu a fost preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Attila Varga are 61 de ani, a fost propus de UDMR și numit judecător de Camera Deputaților tot în 2016. El a absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai în 1986 și a obținut titlul de doctor în drept constituțional în 2006. Este cadru didactic asociat la Universitatea Babeș-Bolyai din 1998 și conferențiar universitar la Universitatea Sapientia din 2011.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e86af3b7d800df9e6eaf76e1408323fb.jpg)
Attila Varga fost deputat de mai multe ori între 1990 și 2008 și a avut un rol important în revizuirea Constituției României între 2001 și 2003. Este autor a cinci volume și peste 50 de lucrări științifice. În 2002, a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

danutcornel • 10.02.2025, 18:25
trei hoti ai ccr decorat de hotul sef dulapul de la cotroceni!rusineeeee!trei hoti si hotul sef

Basarab1948 • 10.02.2025, 14:05
„A venit epoca ticaloșilor”-Nicolae Iorga,1920!„A venit epoca ticaloșilor”clama și Vadim Tudor in 1990!

J.RADU • 10.02.2025, 13:20
Pài cum dracu ia decorat dacà nu are prerogative de presedinte. El are rolul de suplinitor ,ca si la profesori care nu sant titulari pe post. Sà o ia dracului de tarà ,cà prea santem bàtuti in cap. Asta, impreunà cu aia de la CCR se comportà ca vechii mosieri. Ei taie,ei spanzurà in numele poporului pe care nu il reprezità.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a05f676eb00d82bcb69bf14f615a55bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ca2a2e6691dacb866dc064780d49a424.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f242c1ccbdd312e9e575fed9db2952df.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6a45f15be7bc3a493d4a3b0ce21a9b4a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_061a4622bea12d051025b0f692a6988e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_c3d63a65beedbbe20f5c3076cbf70e73.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8d386dddd7a030c37990a5f388abe40a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_6b4d1868873dd0f47bc4a4b7414665d4.jpg)