„Nu luăm în considerare să ieșim, dar vom lupta democratic pentru a schimba orientările politice ale Uniunii Europene”, a spus Le Pen, care a fost capul de afiș al unui eveniment de campanie desfășurat într-o piață din nordul Franței.

„Noi criticăm și politicile puse în aplicare în Franța, dar asta nu înseamnă că ne gândim să părăsim Franța”, a adăugat lidera partidului Adunarea Națională (RN).

Acum un an, Marine Le Pen (57 de ani) a fost găsită vinovată pentru deturnarea a trei milioane de euro din fondurile europene și i s-a interzis să dețină o funcție publică pentru o perioadă de cinci ani. Lidera extremei drepte franceze a făcut apel la această sentință, iar acum așteaptă o decizie finală, în iulie.

Dacă decizia în apel îi va fi favorabilă, ea va putea candida pentru a-i succede lui Emmanuel Macron la președinția Franței, în aprilie 2027. În caz contrar, îi va preda ștafeta protejatului său, europarlamentarul Jordan Bardella, în vârstă de 30 de ani, notează EFE.

Atât Le Pen, cât și Bardella sunt considerați favoriți la câștigarea alegerilor prezidențiale din Franța în majoritatea scenariilor prezentate de sondaje. Doar fostul prim-ministru conservator și actual primar al orașului Le Havre, Edouard Philippe, ar avea șanse mari de a câștiga într-un ipotetic tur al doilea al scrutinului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.