Aflat în vacanţă în Casa de Campo (Republica Dominicană), alături de tatăl lui, Mario Mutu i-a mărturisit acestuia că îşi doreşte enorm să ajungă un mare fotbalist. “«Vreau să fiu ca tine, tati! Vreau să ajung şi eu mare fotbalist» . Acestea au fost cuvintele pe care mi le-a spus fiul meu. Evident, sunt încântat că este pasionat de sportul care m-a făcut celebru, însă i-am spus că, pe lângă talent, va trebui să muncească mult”, ne-a dezvăluit Adrian Mutu.

Pentru că Mario era nerăbdător să înveţe câteva scheme de la tatăl său, Adrian i-a cumpărat o minge de piele şi a organizat o partidă de fotbal chiar în curtea casei. Pentru aceasta, a invitat nepoţii din partea soţiei, dar şi câţiva prieteni ai familiei.

Adi speră ca fiul să-l întreacă
4069-164609-30day4164.jpg
“A fost o după-amiază frumoasă. Am jucat fotbal, am înotat şi ne-am distrat . Mi-a făcut mare plăcere să-i arăt lui Mario anumite figuri şi sper să ajungă un fotbalist mai bun decât mine”, ne-a declarat fericitul tătic. Mario urmează să înveţe tainele meseriei de fotbalist la Roma, după ce părinţii lui, Adrian Mutu şi Alexandra Dinu, s-au pus de acord să-l înscrie la o şcoală de fotbal din capitala Italiei.

A pupat poza Adrianei
4069-164608-30img_1699.jpg
Mario Mutu îşi iubeşte mult cele două surori. Dacă Maya Vega este prea mică pentru a-i fi partener de joacă, Adriana Lea este cea care colorează sau înoată cu el. “Eram în aeroport la Milano, aşteptând cursa pentru La Romana, când Alexandra a sunat-o pe mama pentru a se asigura că suntem bine, dar şi pentru a vorbi cu Mario. Mama are pe ecranul telefonului o poză cu Adriana, iar la finalul convorbirii, Mario a pupat acea fotografie. Apoi, a râs şi i-a spus Dianei, fiicei mele, că aceea este surioara lui”, ne-a mărturisit Laura, sora lui Adrian Mutu.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Se tachinează cu verişoara Diana
4069-164610-30day4158.jpg
În vacanţa petrecută în Republica Dominicană, Mario Mutu obişnuia să o tachineze pe Diana (8 ani), verişoara lui. “Diana şi Mario se înţeleg bine, însă se află mereu în competiţie. Într-o zi, au făcut un concurs de matematică, pe care Mario l-a pierdut. Ambiţios, i-a spus Dianei că el e mai deştept, pentru că vorbeşte şi italiană”, ne-a povestit bunica, Rodica Mutu.

fotografii: arhivă personală

Citeşte şi: Adrian Mutu: «Sunt comorile mele»

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI