Accidentul a avut loc luni, 21 aprilie, la o trecere de cale ferată din satul Costișeni, care aparține de orașul Podu Iloaiei (10 kilometri sud de municipiul Iași), relatează 24Iași.ro, care citează date oferite ISU. Autoturism a fost lovit de un tren și târât 230 de metri. Șoferul, găsit în stop cardio-respirator, a murit.
UPDATE ora 9.55: Potrivit salvatorii, șoferul, un bărbat de 45 de ani, a murit.
Autoturismul a fost lovit de trenul 5603, Iași - Suceava la trecerea peste nivel de calea ferată. La locul solicitării s-au deplasat o ambulanță SAJ, o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare și echipajul de terapie intensivă mobilă.
Conducătorul auto a fost scos din autoturism până la sosirea forțelor de intervenție. Victima în stop cardiorespirator a fost preluată de echipajele medicale și i s-au executat manevre de resuscitare. Din nefericire, acesta nu a răspuns la ele și a murit.